Cel puțin 160 de cadre medicale din Gaza, în închisorile israeliene. „Vorbesc despre bătăi cu bâte, bătăi cu patul puștii și tortură cu câini”

Profimedia Images
25 februarie 2025, 14:07 (actualizat 25 februarie 2025, 14:15)

Cel puțin 160 de lucrători din domeniul sănătății din Gaza, inclusiv peste 20 de medici, s-ar afla încă în centrele de detenție israeliene, Organizația Mondială a Sănătății exprimându-și profunda îngrijorare cu privire la bunăstarea și siguranța acestora, potrivit The Guardian.

Healthcare Workers Watch (HWW), un ONG medical palestinian, a declarat că 162 de membri ai personalului medical au rămas în detenție în Israel, inclusiv unii dintre cei mai importanți medici din Gaza, iar alți 24 au dispărut după ce au fost luați din spitale în timpul conflictului.

Muath Alser, director al HWW, a declarat că reținerea unui număr mare de medici, asistente medicale, paramedici și alți lucrători din domeniul sănătății din Gaza este ilegală în temeiul dreptului internațional și sporește suferința civililor lipsiţi de expertiză și îngrijire medicală.

„Țintirea de către Israel a forței de muncă din domeniul sănătății în această manieră are un impact devastator asupra furnizării de asistență medicală pentru  palestinieni, cu suferințe extinse, nenumărate decese care ar putea fi evitate și eradicarea efectivă a unor întregi specialități medicale”, a declarat Alser.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) afirmă că a verificat faptul că 297 de lucrători din domeniul sănătății din Gaza au fost reținuți de armata israeliană de la începutul războiului, însă organizația nu dispune de date actualizate cu privire la numărul celor care au fost eliberați sau au rămas în detenție.

„Sincer, oricât de mult aș vorbi despre ceea ce am trăit în detenție, este doar o fracțiune din ceea ce s-a întâmplat cu adevărat”

HWW spune că datele lor indică un număr mai mare de cadre medicale reţinute – 339.

OMS a declarat că este „profund îngrijorată cu privire la bunăstarea și siguranța lucrătorilor sanitari palestinieni aflați în detenție în Israel”, după rapoartele conform cărora deținuții din închisorile israeliene sunt supuși violențelor și maltratărilor.

Un avocat care îl reprezintă pe doctorul Hussam Abu Safiya, directorul spitalului Kamal Adwan, a cărui încarcerare de către forțele israeliene în decembrie a stârnit indignarea internațională, a declarat recent că i s-a permis să îl viziteze pentru prima dată pe Abu Safiya în închisoarea Ofer din Ramallah și că acesta a declarat că a fost torturat, bătut și i s-a refuzat tratamentul medical.

The Guardian și Arab Reporters for Investigative Journalism (ARIJ) au ascultat, de asemenea, mărturii detaliate de la șapte medici seniori care au susținut că au fost luați din spitale, ambulanțe și puncte de control din Gaza, transferați ilegal peste graniță în închisori administrate de Israel și supuși la luni de tortură, bătăi, înfometare și tratamente inumane înainte de a fi eliberați fără acuzații.

„Sincer, oricât de mult aș vorbi despre ceea ce am trăit în detenție, este doar o fracțiune din ceea ce s-a întâmplat cu adevărat”, a declarat Dr. Mohammed Abu Selmia, directorul spitalului al-Shifa, care a fost deținut timp de șapte luni în închisorile israeliene înainte de a fi eliberat fără acuzații.

„Vorbesc despre bătăi cu bâte, bătăi cu patul puștii și atacaţi de câini. Mâncarea era puțină sau deloc, nu exista igienă personală, nu exista săpun în interiorul celulelor, nu exista apă, nu exista toaletă, nu exista hârtie igienică… Am văzut oameni care mureau acolo… Am fost bătut atât de rău încât nu-mi puteam folosi picioarele, nu puteam să merg. Nu trecea nicio zi fără tortură”.

Ce spun forurile internaţionale

Într-o declarație pentru The Guardian, dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS, a condamnat detenția continuă a personalului medical de către Israel și a declarat că este profund îngrijorat pentru bunăstarea acestora.

Biroul ONU pentru drepturile omului (UNOCH) a declarat, de asemenea, că Israelul trebuie să elibereze imediat personalul medical deținut arbitrar și „să pună capăt tuturor practicilor care echivalează cu dispariții forțate, tortură și alte rele tratamente”.

UNOCH a declarat anterior că „este clar” că reţinerea unui număr mare de lucrători din domeniul sănătății de către armata israeliană a contribuit la prăbușirea sistemului de sănătate din Gaza.

Ajith Sunghay, șeful biroului pentru teritoriul palestinian ocupat al UNOCH, a declarat: „Cei responsabili de crime în temeiul dreptului internațional trebuie trași la răspundere”.

În conformitate cu Convențiile de la Geneva, legile internaționale care reglementează comportamentul părților aflate în război, medicii ar trebui să fie protejați, să nu fie vizați sau atacați în timpul conflictelor și trebuie să li se permită să continue să ofere asistență medicală celor care au nevoie de ea.

Tedros: Lucrătorii din domeniul sănătății, instituțiile în care lucrează și pacienții pe care îi îngrijesc … nu trebuie să fie niciodată ținte. De fapt, în conformitate cu dreptul internațional umanitar, aceștia ar trebui să fie protejați în mod activ.”

Se știe că doi dintre cei mai importanți medici din Gaza – dr. Iyad al-Rantisi, obstetrician și ginecolog consultant la spitalul Kamal Adwan, și dr. Adnan al-Bursh, șeful departamentului de ortopedie la spitalul al-Shifa – au murit în detenție.

În trecut, Israelul și-a apărat operațiunile militare asupra sistemului de sănătate din Gaza susținând că spitalele erau folosite de Hamas ca centre de comandă militară și că lucrătorii din domeniul sănătății care au fost reținuți erau suspecți.

În conformitate cu dreptul internațional, unitățile medicale își pot pierde statutul protejat și pot deveni ținte militare dacă sunt folosite pentru acte care sunt „dăunătoare inamicului”.

Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului, Volker Türk, a declarat că, până în prezent, Israelul nu a reușit să justifice aceste acuzații.

„Reţinerea deținuților are loc în conformitate cu politicile IDF”

The Guardian a predat toate declaraţiile medicilor deţinuţi Forțelor de Apărare Israeliene (IDF), care nu au răspuns individual, dar au emis o declarație generală în care au afirmat că „operează pentru a restabili securitatea cetățenilor Israelului, pentru a aduce acasă ostaticii și pentru a atinge obiectivele războiului, operând în același timp în conformitate cu dreptul internațional.

„În timpul luptelor din Fâșia Gaza, au fost arestați suspecți de activități teroriste. Suspecții în cauză au fost duși în Israel pentru a fi reținuți și interogați în continuare. Cei care nu sunt implicați în activități teroriste sunt eliberați înapoi în Fâșia Gaza cât mai curând posibil.”

IDF a declarat că oferă fiecărui deținut îmbrăcăminte adecvată, o saltea, mâncare și băutură în mod regulat și că aceștia au acces la îngrijire medicală. De asemenea, a afirmat că încătușarea deținuților are loc în conformitate cu politicile IDF. Acesta a declarat că este la curent cu incidentele în care deținuți au murit în detenție și că se efectuează anchete pentru fiecare dintre aceste decese.

„IDF acționează în conformitate cu legislația israeliană și internațională pentru a proteja drepturile deținuților aflați în centrele de detenție și interogare”, a declarat acesta.

Relatările medicilor sunt similare cu cele ale altor foști deținuți palestinieni despre perioada petrecută în detenția israeliană, care descriu abuzuri și tortură sistemice.

La începutul acestei luni, un soldat israelian a fost condamnat la șapte luni de închisoare pentru abuz asupra deținuților, aceasta fiind prima condamnare de acest gen în Israel.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite