Cel de-al treilea weekend ”Străzi deschise” în Bucureşti – dedicat Zilei Europei

7 May 2026, 16:46

Cel de-al treilea weekend “Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” este dedicat Zilei Europei, cu un program care aduce împreună arta, istoria şi comunitatea, într-o serie de activităţi construite în jurul valorilor europene.

Pe 9 şi 10 mai, bucureştenii sunt invitaţi să redescopere oraşul la pas şi să participe la o serie de activităţi culturale şi interactive: un stand de informare despre proiectele şi iniţiativele Uniunii Europene, jocuri pentru copii cu tematică europeană, tururi ghidate şi o expoziţie de autovehicule de epocă.

Calea Victoriei devine astfel spaţiu deschis pentru cultură şi comunitate, informează, joi, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti.

Sâmbătă, 9 mai, între orele 9:00 – 20:30, în faţa Cercului Militar Naţional, publicul poate vizita standul comun al Reprezentanţei Comisiei Europene în România, alături de Biroul Parlamentului European în România, Centrul European de Competenţe în Materie de Securitate Cibernetică (ECCC) şi Banca Europeană de Investiţii (BEI). Vizitatorii sunt invitaţi să descopere proiectele, iniţiativele şi oportunităţile oferite de Uniunea Europeană, prin activităţi de informare şi diverse concursuri cu premii.

Pe Calea Victoriei, între orele 12:00 – 21:00, zona Parcului Kretzulescu devine atelier de pictură în aer liber, iar în intervalul orar 14:00 – 18:00, între Biserica Kretzulescu şi strada Ion Câmpineanu, expoziţia “Fabricat în România”, organizată de Retromobil Club România, aduce în prim-plan autovehicule civile produse în ţara noastră între anii 1957 şi 1990.

Pentru copii, “Exploratorii Europei – vânătoare de stele” propune un joc interactiv: între orele 17:00 – 18:30, la Statuia Iuliu Maniu, copiii pot participa la o vânătoare de steluţe inspirate de steagul UE. Fiecare steluţă descoperită îi conduce la un moderator, unde răspund la o întrebare şi primesc un cadou – o experienţă care îmbină distracţia cu educaţia despre Europa.

Programul propune şi două tururi ghidate care invită publicul într-o incursiune prin istoria oraşului: sâmbătă, între orele 17:00-19:00, de la Piaţa Naţiunilor Unite la Piaţa Revoluţiei, în cadrul turului “Oraşul construit şi oraşul pierdut”, alături de Alexandru Binescu (ghid profesionist de turism), iar duminică, între 14:00-16:00, de la Ateneul Român către Splaiul Independenţei, într-o călătorie de la “Podul Mogoşoaiei la Calea Victoriei – istoria unui bulevard celebru”, cu Ovidiu Neacşu (fondatorul proiectului cultural “Bucureştiul Povestit”).

În fiecare weekend, Calea Victoriei devine pietonală pe segmentul de drum cuprins între bulevardul Dacia până la intersecţia cu Splaiul Independenţei, între orele 10:00-22:00, fără afectarea intersecţiilor. Traficul rutier se reia pe timpul nopţii (sâmbăta spre duminica), de la ora 22:00 până la ora 9:00. Se va permite traversarea pe str. Ştirbei Vodă, str. C.A. Rosetti, str. Dem I. Dobrescu, str. Ion Câmpineanu, bd. Regina Elisabeta.

În weekendul 9-10 mai, str. Ion Brezoianu nu devine pietonală, precizează ARCUB.

“Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” este un proiect al Primăriei Municipiului Bucureşti.

Programul complet al weekendului este disponibil pe www.arcub.ro şi www.pmb.ro.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite