Cei mai bogați 10% americani produc aproape jumătate din poluarea din SUA

Cei mai bogați 10% americani produc aproape jumătate din poluarea din SUA
Cei mai bogați 10% americani produc aproape jumătate din poluarea din SUA
18 august 2023, 11:23

„Încălzirea globală poate fi acest lucru uriaș, copleșitor și nebulos care se întâmplă în lume și simți că nu ai nicio putere. Știți într-un fel că și voi contribuiți la asta, dar nu este clar sau cuantificabil”, a spus Jared Starr, om de știință în domeniul durabilității la Universitatea din Massachusetts Amherst și autor al raportului. Acest studiu ajută la construirea unei imagini mai clare a responsabilității individuale, a punctat el pentru CNN.

Cercetătorii au analizat seturi uriașe de date de 30 de ani pentru a conecta tranzacțiile financiare cu poluarea cu carbon. Ei s-au uitat la poluarea de încălzire a planetei produsă de operațiunile directe ale companiilor, precum și la cele legate de impactul companiilor asupra climei mai jos în lanțul de aprovizionare – de exemplu, cea mai mare parte a emisiilor unei companii petroliere apar atunci când clienții săi ard petrolul.

Studiul a relevat astfel care este amprenta de carbon pentru fiecare dolar de activitate economică din SUA. Experții l-au legat de gospodării, folosind date din recensământul populației care au arătat industriile pentru care lucrează oamenii și veniturile lor din salarii și investiții.

Specialiștii au descoperit că cei mai bogați 10% din SUA (gospodăriile care câștigă mai mult de aproximativ 178.000 de dolari), sunt responsabili pentru 40% din poluarea cauzată de încălzirea planetei, determinată de om, în America. Doar veniturile primelor 1%  (gospodăriile care câștigă mai mult de 550.000 de dolari) au fost legate de 15% până la 17% din poluare.

Raportul a identificat, de asemenea, „super-emițători”. Sunt aproape exclusiv printre cei mai bogați 0,1% dintre americani, concentrați în industrii precum finanțele, asigurările și mineritul. Produc în jur de 3.000 de tone de poluare cu carbon pe an. Pentru a reduce impactul schimbărilor climatice, se estimează că oamenii ar trebui să își limiteze amprenta de carbon la aproximativ 2,3 tone pe an.

„Cincisprezece zile de venit pentru o gospodărie de top 0,1% generează la fel de multă poluare cu carbon ca o viață întreagă de venit pentru o gospodărie din 10% de jos”, a spus Starr.

Impactul asupra climei nu se referă doar la mărimea veniturilor oamenilor, ci și la industriile care îl generează. O gospodărie care câștigă 980.000 de dolari din anumite industrii de combustibili fosili, de exemplu, ar fi considerată un super-emițător, potrivit raportului. Dar o gospodărie care câștigă bani din industria spitalelor ar trebui să aducă 11 milioane de dolari pentru a produce aceeași cantitate de poluare pentru încălzirea planetei.

Autorii raportului le cer decidenților politici să regândească modul în care folosesc taxele pentru a aborda criza climatică. Taxele pe carbon care se concentrează pe ceea ce cumpără oamenii  (mâncare, mașini, haine) îi „pedepsesc în mod disproporționat pe săraci, având un impact redus asupra celor extrem de bogați”, a spus Starr. În plus, explică experții, oamenii foarte bogați mai cu seamă investesc, în loc să cumpere.

Specialiștii spun că guvernele ar trebui să se concentreze pe taxele care vizează acționarii și investițiile cu consum intens de carbon. Starr recunoaște că este foarte greu ca lucrurile să se schimbe, mai ales că cei mai bogați tind să aibă o putere politică disproporționată.

Multe idei pentru impozitarea carbonului au fost lansate în întreaga lume, inclusiv taxe excepționale pentru companiile de combustibili fosili și impozite pe avere, dar puține au fost viabile din punct de vedere politic.

Uneori, când oamenii vorbesc despre modalități de a aborda criza climatică, ei aduc în discuție controlul populației, a spus Mark Paul, economist politic la Universitatea Rutgers, care nu a fost implicat în studiu. Dar studii ca acesta „luminează responsabilitatea imensă pe care o au bogații în generarea și perpetuarea crizei climatice”, a spus el pentru CNN. Identificarea actorilor principali din spatele crizei climatice este vitală pentru guverne pentru a dezvolta politici care să reducă poluarea cauzată de încălzirea planetei într-un mod echitabil, a adăugat el.

Lucrurile nu stau mai bine nici la nivel global. Poluarea de încălzire a planetei produsă de miliardari este de un milion de ori mai mare decât o persoană medie din afara celor mai bogați 10% din lume, potrivit unui raport de anul trecut al organizației nonprofit Oxfam.

Un articol de  Arina Delcea

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite