Ce schimbări aduce anul 2020. Crește salariul minim, este eliminată supraaciza la carburanți
Pentru cei cu studii superioare, salariul minim brut nu creste. Punctul de amendă, care ar fi trebuit să rămână la nivelul din 2019, va fi însă mai mare, cata vreme legea care prevede înghețarea valorii acestuia a fost atacată la Curtea Constituțională.
Eliminarea supraaccizei la benzină și motorină a ieftinit carburanții. Dar accizele au fost majorate și actualizate cu inflația, așa că o parte din reducerea tarifelor s-a pierdut.
Astfel, benzinăriile au deja preturi mai mici in medie cu 30 de bani. Țigările, in schimb, s-au scumpit din cauza că au crescut accizele. Un pachet costă cu 40 de bani in plus.
„După ce legea care elimină supraacciza a fost promulgată, Ministerul Finanţelor Publice a recalculat nivelul accizei care să ţină cont de legea promulgată şi de articolele 342 şi 442 din Codul Fiscal. Cele două articole actualizează acciza în funcţie de indicele de creştere a preţurilor de consum publicat de Institutul Naţional de Statistică”, a explicat pe Facebook Florin Cîţu, după ce președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a acuzat Finanțele că au majorat pe ascuns accizele la carburanți.
Tot de la 1 ianuarie, alocațiile pentru copii cresc cu rata medie a inflației.