Ce condiții pun partidele care au demis guvernul Bolojan pentru a prelua puterea
Majoritatea de conjunctură care a demis Guvernul Bolojan se destramă. AUR și PSD anunță planuri separate pentru preluarea puterii. Social democrații vor să revină la guvernare tot alături de PNL, USR și UDMR. Dar și AUR insistă să preia guvernul și să desemneze prim-ministrul.
“Suntem în centrul tablei de șah. Să rămânem mobilizați” le-ar fi spus Sorin Grindeanu social democraților convocați în prima ședința după reușită moțiunii.
Și-au stabilit deja strategia, iar prima opțiune e o construcție europeană alături de PNL, USR, UDMR și minorități, cu un premier liberal, deschis la dialog, sau cu unul social democrat, chiar liderul lor, Sorin Grindeanu. A doua varianta a PSD este opoziția. PSD nu ia în calcul în acest moment un guvern minoritar.
Sorin Grindeanu – preşedintele PSD: Orice aș spune în acest moment aș face un deserviciu persoanei, dacă aș spune că Nazare e OK, sau Ciucu, sau Sighiartau. Sigur că în funcție de ce persoană și profil ne spunem și noi părerea. Nu trebuie doar o soluție rapidă ci stabilă, orgoliile nu și au locul. Nimeni nu e mesia , nimeni nu e de neînlocuit, nimeni nu e în poziția de a dicta toată scenă politică.
Social democrații invită PNL să dea din nou premierul, cu respectarea rocadei. Ori să facă pasul până la capăt în opoziție și să își retragă din funcții toți oamenii numiți politic, secretari de stat, prefecți și subprefecti.
În ecuația puterii vrea să fie și AUR.
Mihail Neamţu – deputat AUR: Nicușor Dan va trebui să ia toate calculele în serios inclusiv că AUR să dea un premier. Mingea e la Nicușor Dan. Cel mai bun în partidul nostru este Petrișor Peiu.
Petrişor Peiu – liderul senatorilor AUR: Nu vom sustine un guvern din care nu facem parte, deci nu există noțiunea de minoritar, deci trebuie să aibă ca ieri 233 ca la moțiune, deci ar avea o majoritate.
Grupul Pace vrea reconciliere națională.
Clement Sava – senator, grupul Pace: Avem și un plan un guvern de reconciliere națională, doar că PNL și USR nu vor să participe la el. Un guvern PSD susținut de foarte multe grupuri parlamentare mai mari sau mai mici e posibil.
La toate partidele au loc ședințe prelungite pentru stabilirea acțiunilor viitoare.

