CCR amână sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament

10 June 2026, 12:38 (actualizat 10 June 2026, 13:02)

Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat miercuri, pentru 18 iunie, o decizie în cazul sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență privind Programul SAFE, au precizat, oficiali ai CCR.

Sorin Grindeanu a cerut Curții Constituționale să constate existența acestui conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Guvern și să stabilească conduita de urmat în vederea restabilirii ordinii constituționale, notează Agerpres.

‘Conflictul juridic de natură constituțională este generat de două conduite neconstituționale distincte, dar convergente prin efectele lor, ale Guvernului României: adoptarea și transmiterea spre publicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 38/2026 după retragerea încrederii Parlamentului prin moțiune de cenzură (5 mai 2026), respectiv publicarea sa în Monitorul Oficial la data de 8 mai 2026, de un Guvern care, în conformitate cu art. 110 alin. (4) din Constituție, nu mai era abilitat să exercite decât acte de administrare curentă a treburilor publice, cu excluderea categorică a oricărei competențe de legiferare delegată; reglementarea prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 38/2026 a unor soluții legislative care se aflau deja în procedură parlamentară – în curs de dezbatere sau chiar pe ordinea de zi a ședințelor plenului la Camera Deputaților și, respectiv, la Senat – transformând astfel Guvernul dintr-un legiuitor delegat, căruia i s-a retras tocmai mandatul democratic, într-o autoritate legiuitoare concurentă cu Parlamentul, cu abdicarea de la rolul său constituțional și prin nesocotirea, în același timp, a obligației de loialitate constituțională față de Parlament, ca unică autoritate legiuitoare a țării’, se susține în sesizare.

Conform acesteia, din analiza cronologiei procedurale și din conținutul actelor normative implicate, reiese că Guvernul a procedat la extinderea ‘substanțială’ a proiectului inițial al ordonanței de urgență a Guvernului în dimineața zilei de 5 mai, ziua dezbaterii și votării moțiunii de cenzură, prin adăugarea a 12 articole noi.

‘Expunerea de motive a legii de aprobare recunoaște explicit că ‘Completările aduse în ședința de Guvern Ordonanței de urgență au fost motivate de importanța și urgența reglementărilor, coroborate cu posibilitatea ca, în ipoteza votării moțiunii de cenzură împotriva Executivului, acesta să nu mai poată emite ordonanțe de urgență pe perioada interimatului’. Concluziv, prin conduita sa, Guvernul nu doar că intervine într-un domeniu aflat deja în dezbatere parlamentară, ci anticipează și substituie rezultatul procesului legislativ, diminuând rolul deliberativ al Parlamentului și afectând echilibrul constituțional dintre puterile statului, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție’, apreciază președintele Camerei Deputaților.

Sorin Grindeanu acuză Guvernul interimar condus de Ilie Bolojan că ar fi adoptat ordonanța după ce Executivul își pierduse susținerea Parlamentului prin moțiune de cenzură. Șeful Camerei Deputaților susține că Guvernul demis nu mai avea dreptul să emită acte normative cu forță de lege și că a intervenit pe teme aflate deja în dezbatere parlamentară.

De cealaltă parte, Guvernul susține că ordonanța a fost adoptată înainte de demiterea Executivului, pe 5 mai, însă avizul Consiliului Legislativ a venit la câteva ore după votul moțiunii de cenzură. Ulterior, pe 8 mai, Guvernul interimar s-a reunit pentru a lua act de aviz, moment în care, potrivit sesizării, ar fi fost operate mai multe modificări asupra actului normativ.

Sorin Grindeanu consideră că aceste modificări ar fi ilegale și ar genera un conflict constituțional între puterea executivă și puterea legislativă. El cere Curții Constituționale să constate existența conflictului și să stabilească pașii necesari pentru restabilirea ordinii constituționale.

Avocatul Poporului a sesizat, la rândul său, Curtea Constituțională în legătură cu OUG 38/2026, invocând probleme privind solicitarea avizului Consiliului Legislativ și interdicția constituțională de emitere a ordonanțelor de către un Guvern demis.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite