CCR a decis că Legea privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii este neconstituţională
Judecătorii CCR au luat acestă decizie, după ce preşedintele Iohannis și opoziţia au atacat la Curte actul normativ.
Potrivit CCR, înfiinţarea s-a făcut cu încălcarea separaţiei puterilor în stat, deoarece nu este de competenţa Parlamentului să ia o asemenea decizie.
Legea Fondului Suveran de Investiţii a fost aprobată luna trecută și prevede înfiinţarea unei entităţi care să grupeze mai multe companii de stat, din domeniul transporturilor, energiei, dar și, de exemplu, Loteria Română.

