Caz șocant la o nuntă, în Băile Felix | Scăpat din brațe de nuntași, mirele a ajuns la spital, cu coloana fracturată

19 septembrie 2021, 15:27

Incidentul s-a petrecut la un salon de evenimente din Băile Felix, unde cuplul organizase petrecerea de nuntă.

La un moment dat, mirele, în vârstă de 31 de ani, era pe ringul de dans, când mai mulţi prieteni și rude l-au ridicat pe braţe şi l-au aruncat.

Prima dată l-au prins, dar a doua oară l-au scăpat din mâini, iar mirele a căzut pe spate.

E posibil ca starea tânărului să fi fost agravată de nuntașii care l-au ridicat de pe podea fără să aștepte intervenția echipelor de prim-ajutor.

Tânărul de 31 de ani a fost preluat de un echipaj medical şi transportat cu o ambulanţă la Spitalul Județean Oradea, cu suspiciuni de fractură de coloană. În urma investigaţiilor, medicii au stabilit că are două fracturi la vertebre.

Bărbatul e acum izolat pe patul de spital şi se gândeşte să-i cheme în instanță pe cei care i-au stricat nunta.

Tânărul e speriat de costurile cu spitalizarea și cu recuperarea medicală.

El lucrează de 8 ani ca electrician în Germania, unde are și rezidența. Venise special în țară, ca să facă nunta. Acum, pe lângă cheltuielile cu recuperarea medicală, își face griji și că ar putea să-și piardă locul de muncă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite