De ce merg vrăjitoarele moderne în pelerinaj la un templu antic din Turcia

Muğla, în sud-vestul Turciei, oferă exact ceea ce turiștii se așteaptă să găsească în acest colț al Mediteranei: coaste scăldate de soare, munți abrupți și ruinele unor imperii demult apuse. Dincolo de aceste atracții cunoscute, regiunea ascunde însă un loc mult mai puțin familiar: Lagina, sanctuarul dedicat zeiței Hekate, care continuă să atragă adepți din întreaga lume.

Loving Brâncuși, expoziție la reședința ambasadorului britanic, despre viața privată a marelui sculptor

Am fost încântaţi să vedem inelul pe care Constantin Brâncuşi i l-a dăruit Mariei Tănase. Am citit scrisori originale pe care marele artist i le-a trimis unei prietene din Statele Unite. Sunt doar câteva dintre lucrurile uimitoare din expoziţia "Loving Brâncuşi", pe care ambasadorul britanic la Bucureşti o găzduiește la reşedinţa sa. Le descoperim şi noi acum, datorită colegilor noştri Diana Brâncuş şi Romeo Stancu.

Eurovision 2026 | Măsuri stricte de securitate la Viena, din cauza controverselor legate de participarea Israelului

Între cântece adaptate pentru streaming şi reprezentaţii îndrăzneţe, concursul muzical Eurovision se pregăteşte să celebreze cea de-a 70-a sa aniversare, săptămâna viitoare, la Viena, într-o ediţie ce va fi organizată într-o atmosferă festivă, dar cu măsuri stricte de securitate, din cauza controverselor legate de participarea Israelului, informează AFP.

Primăria Capitalei: Au fost date jos boxele teraselor din Centrul Vechi

Primăria Capitalei anunţă că boxele montate la exteriorul teraselor şi restaurantelor din Centrul Vechi au fost îndepărtate, în urma unor controale efectuate de Poliţia Locală. Peste 50 de localuri au fost verificate, iar acţiunile continuă, potrivit unui mesaj publicat pe pagina de Facebook a PMB.

Ultima Oră

Cele mai citite