S-au aprins luminițele la Târgul de Crăciun de la Sibiu!

Marile oraşe au intrat deja în atmosfera sărbătorilor. S-au aprins luminițele în Sibiu, la cel mai vechi târg de Crăciun din țară. Atracțiile principale de anul acesta sunt proiecțiile de lumini de pe clădirile din Piața Mare, dar și atelierul lui Moș Crăciun.

Maraton de Halloween în galeriile subterane și prin viile de la Cricova

Imaginaţia este fără limite când vine vorba de distracţia de Halloween. În Moldova, peste 200 de sportivi profesionişti şi amatori, deghizaţi în fantome, vampiri, vrăjitoare sau alte personaje fantastice şi-au dat întâlnire la maratonul "HalloWeRun", organizat în galeriile subterane de la Cricova. Organizatorii au amenajat mai multe zone cu decoruri specifice acestei sărbători, iar la final, participanţii au fost răsplătiţi cu medalii, plăcinte şi vin.

Cel mai înalt turn din lemn din lume va fi construit în Australia

Australia de Vest ar putea găzdui în curând cea mai înaltă clădire din lemn din lume, după ce autoritățile din Perth au lansat planurile pentru un turn „hibrid” de 191,2 metri înălțime, de aproape două ori mai înalt decât deținătorul recordului actual, relatează CNN.

Navigând între dorințe și nevoi: De câtă atenție are nevoie o pisică?

Potrivit studiului, persoanele mai experimentate cu pisicile au tendința de a oferi mai multă atenție, care uneori poate fi considerată nedorită de către animale. Prin urmărirea interacțiunilor dintre 119 participanți și mai multe pisici domestice, cercetătorii au reușit să observe modul în care proprietarii cu experiență se apropie de pisici și cum reacționează acestea la interacțiuni.

"Acesta e ștrandul copilăriei mele". Ștrand din Bihor, abandonat mulți ani de zile, transformat într-o oază de distracție

Parcurile acvatice sunt tot mai căutate și nu e de mirare că sunt extrem de aglomerate. E o modalitate bună de a petrece timpul în aer liber și o baie e întotdeauna binevenită în zilele călduroase. În județul Bihor a fost deschis al treilea parc acvatic din județ. Oamenii au stat la coadă ca să își petreacă ziua în piscine, ori să se dea pe tobogane.

Îndeplinirea visului de a deveni pilot de Formula 1 începe cu competițiile de karting. Exercițiu de îndemânare la Marele Premiu al Orașului București

Centrul Capitalei s-a transformat, în acest weekend, într-o pistă de karting electric. Maşinuţe care costă şi 7.000 de euro fiecare au încins asfaltul în jurul Sălii Palatului, la competiţia "Marele Premiu al Oraşului Bucureşti". E unul dintre cele mai scumpe sporturi, dar îi atrage ca un magnet pe copiii de toate vârstele, care se visează piloţi de Formula 1.

Ultima Oră

Cele mai citite