Rafael Nadal, după ce a câștigat al 14-lea trofeu la Roland Garros, la 36 de ani: Nu știu ce îmi rezervă viitorul, dar voi lupta pentru a continua

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal, numărul 5 mondial, a câştigat pentru a 14-a oară în cariera sa turneul de Mare Şlem de la Roland Garros, în finala căruia l-a învins duminică în trei seturi, 6-3, 6-3, 6-0, pe norvegianul Casper Ruud (8 ATP). Nadal și-a trecut în palmares al 22-lea trofeu de Mare Șlem, un record, el depășindu-i pe rivalii săi din The Big Three, Roger Federer și Novak Djokovic, care au câte 20. În ciuda speculațiilor că și-ar anunța retragerea din cauza problemelor medicale, Rafa Nadal merge mai departe și a declarat că va face totul pentru a continua să joace.

Rafael Nadal este într-o nouă semifinală la Roland Garros după ce l-a învins pe Novak Djokovic în 4 seturi. Este victoria 110 a spaniolului la Paris

Doar doi jucători l-au învins de-a lungul timpului pe Rafael Nadal la Roland Garros. Robin Soderling a fost primul, în optimile turneului din 2009. Al doilea este Novak Djokovic, marele său rival, prima dată în sferturile de finală din 2015, a doua oară în semifinale anul trecut. Campionul spaniol și-a luat revanșa pentru anul trecut azi noapte, pe Philippe Chatrier, într-un meci de peste 4 ore, programat târziu.

TENIS | Irina Begu este din nou în optimi la Roland Garros, după 6 ani

Irina Begu se califică în turul patru la Roland Garros, pentru prima dată după 6 ani. Reușea acest lucru ultima oară în 2016. Irina are un parcurs excelent până acum la Paris, iar în turul următor va întâlni câștigătoarea din meciul Jessica Pegula - Tamara Zidanšek.

ROLAND GARROS Simona Halep va debuta contra croatei Ana Konjuh și ar putea să se întâlnească în optimi cu nr. 1 WTA, Iga Swiatek. Care sunt adversarele celorlalte românce

Simona Halep, cap de serie numărul 19, o va înfrunta pe croata Ana Konjuh în prima rundă a turneului de Grand Șlam de la Roland Garros, care va debuta duminică la Paris, potrivit tragerii la sorţi efectuate joi seara în capitala Franţei. Dacă învinge până în optimi, Halep ar putea s-o întâlnească în acea fază a competiției pe poloneza Iga Swiatek, nr. 1 mondial la această oră și care are 37 de victorii în acest an și doar 3 înfrângeri.

FOTBAL | CFR Cluj, campioană a României pentru a cincea oară consecutiv

CFR Cluj a câştigat al cincilea său titlu consecutiv de campioană a României la fotbal, și al optulea în total, duminică seara, după ce a învins-o pe Universitatea Craiova cu scorul de 2-1 (1-0), pe teren propriu, într-un meci din etapa a 9-a, penultima, a fazei play-off a Ligii I.

Ultima Oră

Cele mai citite