Social
Foarte des marginalizaţi şi neînteleşi de cei de vârsta lor, copiii cu nevoi speciale pot fi ajutaţi prin terapii personalizate, să se integreze în societate. Tratamentele sunt costisitoare, dar cu rezultate bune de cele mai multe ori. ONG-urile se străduiesc să le ofere terapii gratuite copiilor prin strângere de donații.
Ce pericole se găsesc în supa la plic. Astfel de produse au multe E-uri și un conținut ridicat de sare, mult peste limitele recomandate în consumul zilnic
Un stil de viață sănătos este pe lista rezoluțiilor stabilite de mulți români pentru acest an. Iar supa este printre alimentele care nu lipsesc dintr-un regim echilibrat. Nu însă și atunci când preparatul vine dintr-un plic. Specialiștii care au analizat astfel de produse atrag atenția că majoritatea au multe E-uri și un conținut ridicat de sare, mult peste limitele recomandate în consumul zilnic.
Materiale de construcții din măști de protecție reciclate. Puncte de colectare la Sinaia
Nu e loc public unde să nu vedem măcar o mască aruncată pe jos, de când e pandemie. În premieră, la Sinaia s-a găsit o soluție. Au fost amenajate 13 puncte de colectare a măștilor de protecție. Materialele sunt procesate, iar resturile rezultate sunt folosite în producția de materiale de construcții.
40 de staţii de reîncărcare pentru maşini electrice vor fi amplasate în Sectorul 6 al Capitalei
Patruzeci de staţii de reîncărcare pentru maşini electrice vor fi amplasate în 28 de locaţii din Sectorul 6, conform unui proiect de hotărâre adoptat, joi, de consilierii locali.
Remus Ștefureac, președinte Strategic Thinking Group: Încrederea în NATO a crescut cu peste 10%, într-o perioadă relativ scurtă. Populația caută un reper de stabilitate și vede în NATO un astfel de reper
70,3% dintre români consideră că în contextul creșterii riscului unui război în Ucraina, NATO va apăra România - este una dintre concluziile unui sondaj intitulat ”Neîncrederea publică: Vest vs. Est, ascensiunea curentului naționalist în era dezinformării și fenomenului știrilor false” – Ediția a IV-a, realizat de INSCOP Research, în parteneriat cu Verifield la comanda think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group (www.strategicthinking.ro). Remus Ștefureac, președintele STRATEGIC Thinking Group, a vorbit la Tema Zilei despre concluziile cercetării.
Expoziție de fușăraie la Reșița. Obiectele de decor sau de uz casnic din metal au fost făcute în uzină, în anii comunismului, în afara normei de lucru
Legată de secole de industria prelucrării metalelor, Reşiţa îşi prezintă şi latura ei artistică. Sute şi mii de obiecte de decor sau chiar de uz casnic au ieşit de-a lungul anilor din mâinile muncitorilor din uzine. Sunt cunoscute ca "fuşăraie" şi sunt prezente în toate casele din zonă. De curând pot fi admirate chiar într-o expoziţie.
Cele mai comandate mâncăruri din anul 2021: burgeri, pizza și șaorma. Joia se cumpără cea mai multă cafea, iar duminica este ziua de desert
Șaorma, pizza şi cartofii prăjiţi au fost şi anul trecut în topul preferinţelor românilor care au comandat mâncare prin aplicaţiile de livrare. Restaurantele, deşi funcţionează la capacitate redusă, au comenzi foarte multe, datorită acestor aplicaţii online, arată o analiză recentă. Însă, medicii ne avertizează asupra consecinţelor grave pe care le poate avea consumul excesiv de astfel de alimente.
O lebădă a fost salvată de pompieri, după ce se prinsese în sloiurile de pe râul Prut
Imagini impresionante pe râul Prut. Pompierii din Iaşi au intervenit pentru o misiune de salvare mai puţin obişnuită. Au eliberat o lebădă care a stat blocată mai multe ore în sloiurile de gheaţă de pe râu.
O bucureşteancă a fost amendată cu 3.000 de lei pentru că şi-a abandonat câinele într-un parc
Poliţia Locală a Capitalei anunţă că o bucureşteancă a fost amendată cu 3.000 de lei pentru faptul că şi-a abandonat câinele de companie într-un parc.
Lege nouă: Cursuri de conducere defensivă și de prim ajutor, pentru obținerea permisului
Cei care vor să obțină permisul de conducere sau să-l recupereze după ce le-a fost suspendat vor trebui să meargă la cursuri de conducere defensivă şi de prim-ajutor. Legea a fost promulgată de președintele României.
Din stațiune montană, Poiana Brașov riscă să devină cartier rezidențial: se construiesc tot mai multe imobile
Poiana Brașov se transformă pe zi ce trece în cartier rezidenţial. Cel puțin asta susţin hotelierii din zonă, care spun că în stațiune se construiesc tot mai multe clădiri de apartamente. Aceștia se tem că noile imobile vor reduce din farmecul și menirea stațiunii și cer Primăriei Braşov să nu mai elibereze autorizaţii de construcție pentru blocuri de locuinţe.
Legea privind declararea primei zile de duminică din iunie ca Ziua naţională a supravieţuitorilor de cancer, promulgată
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, Legea privind declararea primei zile de duminică din luna iunie ca Ziua naţională a supravieţuitorilor de cancer.
Tamponări şi ameninţări cu bătaia în curtea unui liceu din Caracal
Tamponări și amenințări cu bătaia între doi șoferi, în curtea liceului tehnologic din Caracal, unde un tânăr a lovit intenționat cu mașina un alt autoturism.
Ministrul Educaţiei: Anul şcolar viitor ar putea fi mai lung, dar structura acestui an școlar NU va fi modificată
Structura acestui an școlar NU va fi modificată, ne asigură Sorin Cîmpeanu. Însă următorul an ar putea avea mai multe săptămâni de cursuri, la propunerea ministrului. Elevii și părinții resping categoric această variantă și spun că mai multă școală nu înseamnă mai bună. Propunerea va fi dezbătută cu partenerii de dialog social.

