Covor traditional românesc. Meșteșugul țesutului. Sursa foto: Profimedia Images

Meșteșugul țesutului, transmis tinerilor din Sărata Veche

Dacă în satele noastre meşteşugul ţesutului este pe cale de dispariţie, într-o localitate de peste Prut această artă tradiţională atrage din ce în ce mai mulţi copii. La Sărata Veche, stativele vechi de peste 100 de ani au coborâte din podurile caselor.

Transplant în premieră la Iași. O femeie de 46 de ani i-a donat surorii sale jumătate din ficat

Un gest care valorează cât o viaţă. A fost făcut de o femeie de 46 de ani pentru sora sa cu 4 ani mai mică. I-a donat jumătate din ficat pentru a o ajuta să duca o viață normală. Transplantul a avut loc la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași şi este primul efectuat de la un donator viu. Medicii ieşeni au fost ajutaţi de cei de la Institutul Clinic Fundeni, singurul din ţară unde mai aveau loc astfel de intervenţii până acum.

Seară de gală pentru teatrul românesc: au fost decernate premiile UNITER

Gala premiilor UNITER s-a desfășurat, luni seară, într-o atmosferă cu totul specială, la Teatrul Național "I.L. Caragiale" din București. Unul dintre cele mai importante evenimente ale lumii teatrale care, o dată pe an, reunește artiștii pentru a sărbători teatrul românesc.

Ultima Oră

Cele mai citite