Uniformele lotului olimpic român, create de un designer vestimentar din România. Galbenul, culoarea predominantă

Uniformele oficiale ale lotului olimpic român au fost create în România. Designerul vestimentar este un absolvent al Facultății de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Olah Gyarfas a mai lucrat pentru Comitetul Olimpic Român. De această dată, ținutele au fost gândite să scoată în evidență spiritul de echipă și bucuria de a face sport. S-a lucrat la ele luni de zile, iar acum toată lumea așteaptă să le vadă pe cele mai înalte trepte ale podiumului.

Restricţii de apă în peste 400 de localităţi din cauza secetei. Autoritățile fac apel la utilizarea rațională a apei

Alimentarea cu apă a populaţiei este asigurată cu restricţii de către operatorii de apă, respectiv în anumite intervale orare, pentru 449 de localităţi, reprezentând 15% din localităţile de la nivel naţional, din care şase oraşe, respectiv Dorohoi, Târgu Neamţ, Târgu Ocna, Roman, Paşcani şi Hârlău, parţial Municipiul Iaşi care dispun de sisteme centralizate, informează Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR).

Emoții la admiterea în facultate. 17 candidaţi pe loc la Automatică şi Calculatoare şi 19 la Psihologie

17 candidaţi pe loc la Automatică şi Calculatoare şi 19 candidaţi pe loc la Psihologie. A fost o zi grea pentru cei care au dat concurs de admitere la aceste două facultăți din Bucureşti. Tinerii vor să devină programatori pentru că salariile în domeniu pornesc de la o mie de euro. Și Psihologia este din ce în ce mai căutată pentru că şi percepţia românilor vizavi de mersul la psiholog s-a mai schimbat în ultimii ani, spun viitorii studenţi.

Ultima Oră

Cele mai citite