2018 lumânări au fost aprinse pe Calea Luminii, la Târgovişte

S-a luminat centrul oraşului Târgovişte. 2018 lumânări au fost aprinse pe Calea Luminii. De pe treptele Catedralei Mitropolitane, pe Bulevardul Carol I şi până la Gară, mii de oameni au aprins lumini cu gândul la cei trecuţi în nefiinţă. Evenimentul, unic în ţară, are loc în fiecare an în Săptămâna Patimilor şi a fost iniţiat în urmă cu 18 ani.

Timpul petrecut cu copiii nu e "pierdut". 40 la sută dintre părinți spun că nu petrec suficient timp cu cei mici

Într-o lume mereu pe fugă, copiii sunt, de multe ori, la coada listei de priorităţi. În România, aproape 40 la sută dintre părinţi se simt vinovaţi că nu au timp să stea cu copiii. Nu cantitatea, ci calitatea contează, spun psihologii. Câteva minute pe zi pot face minuni, dacă în acel timp reuşeşti să-i arăţi copilului cât de important şi de iubit este.

Cursuri de ospitalitate. Un român din Elveția ne învață cum să fim gazde perfecte în turism

Studenţii români au de acum ocazia să înveţe ce înseamnă ospitalitatea în turism de la cei mai buni profesori din lume. Academia de Studii Economice a lansat un program pentru formarea personalului în domeniul hotelier împreună cu Şcoala Hotelieră din Lausanne, Elveţia. Aceasta este cea mai prestigioasă şcoală în domeniul managementului ospitalităţii la nivel mondial. Pe această temă a vorbit la Ora de Știri directorul adjunct al Şcolii Hoteliere de la Lausanne, Ray Iunius.

Aparatele pentru depistarea trombofiliei zac nefolosite la Spitalul Universitar

Spitalul Universitar din Capitală are aparatură performantă pentru depistarea trombofiliei - o boală gravă a sângelui - dar zace nefolosită. A fost cumpărată cu ajutorul unui proiect norvegian. Dar statul român nu alocă bani pentru cumpărarea reactivilor, fără de care echipamentele sofisticate sunt, practic, obiecte de mobilier. Până când autorităţile vor deconta plata testelor genetice, pacientele scot din buzunar între 1.500 şi 2.000 de lei. Femeile sunt cele mai afectate dacă au trombofilie, pentru că pot pierde sarcinile.

O afacere ca la carte. Politehnica București produce energie pentru propriile sedii, iar surplusul îl vinde pe bursă

Politehnica Bucureşti are în conturi peste un milion de euro doar din vânzarea energiei electrice. Are o centrală modernă şi panouri solare care produc curentul electric şi căldura pentru sediile facultăţilor, iar surplusul îl valorifică în cel mai transparent mod posibil: pe bursă. Profitul este reinvestit în infrastructură şi în cercetare.

Ultima Oră

Cele mai citite