Seceta şi canicula îşi arată efectele. Multe fântâni, râuri, lacuri şi baraje au rămas fără apă

Seceta şi canicula îşi arată efectele. Mai multe râuri au secat, peştii au murit, iar oamenii nu mai au cu ce să îşi ude grădinile şi să-şi adape animalele. Râul Bahna din Mehedinţi este unul dintre ele, iar localnicii spun că nu au mai trăit aşa ceva de peste 50 de ani. Au rămas fără apă şi unele baraje, precum cel din oraşul Solca, în Suceava, aşa încât mulţi localnici nu mai au apă potabilă. Stau la cozi la cișmele și izvoare şi spun că s-au întors în timp cu câteva decenii.

Spațiile verzi, prea puține în Capitală, scad temperatura și cu 15 grade în timpul caniculei

Lipsa spațiilor verzi din Capitală ne face să resimțim și mai apăsător aerul sufocant. Mai precis, cele 42 de grade atinse joi. Meteorologii spun că temperatura într-o zonă umbrită de vegetaţie este şi cu 15 grade mai mică decât la soare. În plus, între clădirile de beton, disconfortul termic este accentuat şi depăşeşte mai mereu pragul critic de 80 de unități.

Localități întregi afectate de lipsa apei. Autoritățile atrag atenția ca apa să nu fie folosită la udat grădina

Apă puțină și cu program. Așa se descurcă mulţi români din localitățile unde rețeaua de alimentare nu mai face față. Oamenii își fac rezerve sau apelează la puțurile de mare adâncime. Există și cazuri în care primăriile aduc cu cisterna apă menajeră. Autoritățile atrag atenția localnicilor să reducă pe cât se poate consumul.

Legumele și fructele românești sunt puține și scumpe, din cauza caniculei și a secetei

Roșiile, castraveții și alte legume românești s-au scumpit chiar în toiul verii. În piețe și în magazine, marfa e pe terminate, în condițiile în care primele recolte s-au copt mai repede ca în alți ani și au fost deja valorificate. Agricultorii avertizează însă că prețurile vor crește și mai mult în condițiile în care și viitoarele recolte de toamnă riscă să fie compromise din cauza secetei și a caniculei.

Pădurea tropicală din Mozambic primește statutul de arie protejată

În Mozambic, una dintre cele mai mari păduri tropicale din Africa primește în sfârșit statutul de arie protejată. Asta înseamnă că vor fi interzise mineritul și exploatarea lemnului. Decizia a fost stimulată de faptul că s-au descoperit în zonă zeci de noi specii de animale și plante.

Albinele devin stresate în condiții de căldură excesivă. Ce măsuri pot fi luate

Apicultorii sunt îngrijorați din cauza temperaturilor extreme din această vară care afectează grav familiile de albine. Insectele sint foarte stresate şi au devenit agresive. Apicultorii au totuși la îndemâna metode eficiente prin care le pot ajuta să supraviețuiască şi acestor zile toride.

Ultima Oră

Cele mai citite