Papa Francisc a împlinit 81 de ani şi a fost salutat de pelerini în piaţa Sf.Petru

Papa Francisc, care duminică a împlinit 81 de ani, a îndemnat mulţimea de pelerini veniţi să asculte tradiţionala slujbă de duminică Angelus din piaţa Sf.Petru să aibă inimile pline de bucurie, chiar şi atunci când lucrurile sunt potrivnice lor, relatează AFP. Papa a subliniat de asemenea importanţa ca părinţii să-şi ţină departe copiii de necazurile şi certurile lor.

Salma Hayek: “Harvey Weinstein este şi monstrul meu”

Actriţa Salma Hayek a mărturisit, într-un editorial publicat în cotidianul The New York Times, relaţia sa cu Harvey Weinstein, care, potrivit dezvăluirilor artistei americano-mexicane, a hărţuit-o, a umilit-o şi a ameninţat-o cu moartea. Producătorul hollywoodian a încercat apoi să demonteze punct cu punct aceste acuzaţii, informează AFP, citată de Agerpres.

STUDIU. Rasa umană s-ar afla la limita capacităților sale și va intra, probabil, în declin

Multă vreme s-a crezut că dezvoltarea omenirii este un îndelungat proces de perfecționare, ce se desfășoară în mod continuu. Însă în prezent ne aflăm la limita capacităților noastre și, cel mai probabil, va urma un declin, susțin oamenii de știință care au realizat un studiu ce a analizat informații din ultimii 120 de ani, citat de The Independent.

Violențe la Beirut. Liga Arabă îi cere lui Trump să renunțe la recunoașterea Ierusalimului drept capitala Israelului

Activişti pro-palestinieni au încercat să atace ambasada americană din Beirut, capitala Libanului. Musulmani din toată lumea demonstrează violent, în stradă, împotriva deciziei preşedintelui Donald Trump de a recunoaşte Ierusalimul ca fiind capitala statului Israel. Într-o reuniune de urgenţă, Liga Arabă îi cere lui Trump să renunţe la această idee. Tot în regim de urgenţă, se întruneşte şi Organizaţia Cooperării Islamice pentru a stabili cum să răspundă deciziei americane.

"Așa arată un urs polar care moare de foame". O imagine și un avertisment zguduitor pentru întreaga omenire

O echipă ce realiza un documentar a dat publicității imagini sfâșietoare cu momentele de agonie ale unui urs polar care nu a mai găsit mâncare. Animalul era extrem de slăbit și mergea cu greutate. Blana abia i se mai ținea pe corpul scheletic. Fotograful Paul Nicklen, colaborator al revistei National Geographic, și membrii echipei SeaLegacy au găsit ursul pe insula canadiană Baffin, vara aceasta.

Ultima Oră

Cele mai citite