Marți 24 iunie 2025 | București 35˚C / Senin

Membri de rang înalt ai echipei lui Biden au aflat despre decizia retragerii cu puțin timp înainte de anunțul public

Președintele Joe Biden a informat echipa sa de campanie și pe cea de la Casa Albă că se va retrage din cursa prezidențială cu puțin timp înainte ca scrisoarea în care făcea anunțul să fie trimisă, potrivit unui oficial senior de la Casa Albă citat de CNN. Oficialul a declarat că președintele Joe Biden a reflectat asupra acestui lucru în ultimele două zile.

Donald Trump: Am încasat un glonţ pentru democraţie!

S-a consumat primul miting electoral al lui Donald Trump, după tentativa de asasinat din Pennsylvania. Candidatul republican la Casa Albă le-a spus simpatizanților că atacul asupra sa a fost un act de sacrificiu. "Am încasat un glonț pentru democrație", a declarat Trump. El a revenit apoi la limbajul său colorat, lansând un tir la adresa rivalului Joe Biden, pe care l-a numit " strâmb".

"Pelosi, ca un câine, nebună ca o ploşniţă". Trump, primul miting după tentativa de asasinat, primele insulte

Candidatul republican la alegerile prezidenţiale din SUA din noiembrie, Donald Trump, a participat sâmbătă la primul său miting de campanie după ce a scăpat cu viaţă dintr-o tentativă de asasinat, în urmă cu o săptămână. A profitat de ocazie pentru a-i ironiza pe democraţi şi pentru a o compara pe fosta preşedintă a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, cu un câine.

Cum s-ar desfășura procesul pentru înlocuirea lui Joe Biden în cursa electorală? O retragere, o premieră

Ideea înlocuirii lui Joe Biden cu un alt candidat la preşedinţia SUA câştigă teren în interiorul Partidului Democrat în timp ce îndoielile cu privire la capacitatea sa fizică şi mintală de a mai conduce le alimentează democraţilor teama că ar putea pierde alegerile în noiembrie. Retragerea candidatului şi nominalizarea altuia este însă un proces în care partidul trebuie să urmeze mai mulţi paşi, explică agenţia EFE, într-o analiză.

Bărbatul care a încercat să-l omoare pe Donald Trump a folosit o dronă pentru a obţine imagini de la miting

Bărbatul care a încercat să-l omoare pe fostul preşedinte şi candidat republican la preşedinţia Statelor Unite, Donald Trump, a folosit o dronă pentru a obţine imagini de la locul de desfăşurare a mitingului înainte ca evenimentul să înceapă sâmbăta trecută, a relatat vineri The Wall Street Journal, citat de EFE.

Ultima Oră

Cele mai citite