Donald Trump, după retragerea lui Biden: A fost de departe cel mai prost preşedinte din istoria SUA
Într-o convorbire telefonică cu CNN, la câteva minute după ce președintele Joe Biden și-a anunțat retragerea din cursa pentru 2024, fostul președinte Donald Trump l-a descris pe Biden ca fiind „de departe cel mai prost președinte din istoria țării noastre”.
„Coruptul de Joe Biden nu era apt să candideze la postul de presedinte şi cu siguranţă nu este apt nici să ocupe această funcţie, şi nu a fost niciodată!”, a reacţionat Trump pe reţeaua sa socială. „Pe oricine va alege stânga de acum înainte va fi la fel„, a adăugat candidatul republican.
Donald Trump a spus că el crede că vicepreședintele Kamala Harris va fi mai ușor de învins decât ar fi fost Biden.https://tvrinfo.ro/donald-trump-crede-ca-vicepresedinta-kamala-harris-va-fi-mai-usor-de-invins-decat-biden/
După retragerea din cursă, Biden a anunțat că o susține pe vicepreședinta sa, Kamala Harris, pentru candidatura la alegerile prezidențiale.
„Dragi colegi democrați, am decis să nu accept nominalizarea și să îmi concentrez toate energiile asupra îndatoririlor mele ca președinte pentru restul mandatului meu. Prima mea decizie în calitate de candidat al partidului în 2020 a fost să o aleg pe Kamala Harris ca vicepreședinte. Și a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o. Astăzi vreau să îmi ofer sprijinul și susținerea deplină pentru Kamala, pentru a fi candidatul partidului nostru în acest an. Democrați – este timpul să ne unim și să-l învingem pe Trump. Haideți să facem asta!” – a anunțat Biden.
Trump a lansat şi un apel de strângere de fonduri după ce Biden a renunțat la cursa prezidențială
Fostul președinte Donald Trump a emis un apel de strângere de fonduri după ce președintele Joe Biden a declarat că se retrage din cursa pentru 2024, făcând apel la „un milion de patrioți pro-Trump să contribuie și să spună cu mândrie: Sunt alături de Trump”.
„Dacă vom recâștiga Casa Albă, totul se va întâmpla datorită impulsului pe care l-am construit în acest moment – chiar aici, chiar acum!”, se arată în mesajul transmis susținătorilor.