Plafonarea prețului la alimente, prelungită cu două luni. Ies de pe listă cozonacul, bulionul și margarina, intră mielul

Cozonacul, bulionul și margarina ar urma să iasă de pe lista alimentelor de bază cu adaos comercial plafonat. Și ar urma să fie introdusă carnea de miel. Dar forma finală a documentului va fi stabilită în ședința guvernului din această săptămână. Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că Executivul va prelungi măsura cu încă două luni, deși reprezentanții marilor reţele comerciale, chemați azi la discuții, nu au fost pe de-a-ntregul de acord.

Măsuri noi pentru stoparea furtului de lemne. Mircea Fechet: Ne pregătim să supraveghem pădurile cu tehnologii avansate

Sistemul prin care se monitorizează traseul lemnului tăiat are puncte vulnerabile, de care profita cei din industria lemnului. Recunosc și oficialii din ministerul Mediului. Sper exemplu, îşi opresc datele mobile sau trec telefoanele pe modul avion astfel încât să nu fie prinşi cu lemnul furat. Autorităţile anunţă că schimbă regulile. Cei care transportă lemne nu vor mai putea să îşi închidă telefoanele în timpul serviciului şi toate maşinile vor avea GPS.

Protest al taximetriștilor în Piața Constituției

Asociaţia Şoferilor de Taxi București-Ilfov organizează o adunare publică de protest, în parcarea din Piaţa Constituţiei. Taximetriștii sunt nemulțumiți de situația actuală din industrie. Principala revendicare este legată de platformele de ridesharing și modul în care acestea sunt fiscalizate.

Ultima Oră

Cele mai citite