SUA și China au ajuns la un acord privind reducerea tarifelor

S-a ajuns la un armistiţiu în războiul comercial dintre Statele Unite şi China. Printr-un comunicat comun, cele mai puternice economii ale planetei au anunţat că, pentru o perioadă de 90 de zile, majoritatea taxelor vamale... punitive impuse în ultima perioadă pentru importurile reciproce vor fi reduse cu 115%.

S&P Global exprimă temeri privind reducerea ratingului României la categoria „junk”

Agenția de rating S&P Global a avertizat că actualele tulburări politice din România pun într-o amenințare tot mai mare râvnitul rating de credit pentru gradul de investiții al țării. Piețele financiare din România au fost zdruncinate săptămâna aceasta după ce victoria candidatului prezidențial de extremă dreapta, George Simion, în primul tur de scrutin a adâncit criza politică din a doua cea mai mare economie a Europei Centrale.

Românii încetinesc ritmul de consum. Care sunt temerile

După un 2024 în care părea că luăm cu asalt rafturile, în 2025 românii apasă pe frână. Nu din lipsă de poftă, ci dintr-un amestec de temeri financiare, prețuri care nu mai scad și un viitor economic care pare tot mai în ceață. Datele din martie sunt semnul că românii nu mai consumă la fel de ușor.

Fluctuațiile valutare afectează buzunarul chiriașilor. Cu cât cresc chiriile în marile orașe

Într-un context economic volatil, veștile nu sunt bune nici pentru cei care stau în chirie. După valul de scumpiri la credite și utilități, cresc și pretențiile proprietarilor. În marile orașe, chiriile au început din nou să urce, iar în multe cazuri, prețul este legat de evoluția cursului valutar, ceea ce înseamnă că o fluctuație a leului în raport cu euro se resimte direct în buzunarul chiriașilor.

Ultima Oră

Cele mai citite