Actualitate
Incendiu de proporţii, luni seară, la secţia de la Topliţa a fabricii de viori din Reghin. Au intervenit opt autospeciale cu apă şi spumă de la ISU Harghita, Mureş şi serviciile de voluntari din localităţile învecinate.
Un plan pentru Brexit. Premierul Theresa May vrea o ruptură totală a Regatului Unit de Uniunea Europeană
Fără jumătăţi de măsură şi nu cu un picior la Londra şi cu unul la Bruxelles. Aşa vede Theresa May planul pentru Brexit.
Petre Roman, inculpat oficial în dosarul Mineriadei din iunie 1990
Fostul premier Petre Roman a fost marţi dimineaţă la Parchetul General pentru audieri. Procurorii i-au adus la cunoştinţă că este inculpat în dosarul Mineriadei din iunie 1990. Petre Roman a declarat la ieşirea din Parchetul General că şi-a menţinut afirmaţiile anterioare pe această temă.
Târgu Neamţ: Un tănâr a intrat cu maşina într-o conductă de gaz. Intervenţie de urgenţă
Accident grav azi-noapte în Târgu Neamţ. Un tânăr de 19 ani a scăpat de sub control maşina pe care o conducea. Autoturismul a ieşit de pe drum, a rupt un gard şi o ţeavă de gaz metan, după care s-a oprit într-un stâlp.
Prima şedinţă a Comisiei parlamentare de control asupra activităţii SRI. Reacţii după anunţul privind rezultatele anchetei în cazul Coldea
Noua comisie parlamentară pentru controlul Serviciului Român de Informaţii s-a întrunit în prima şedinţa de lucru, după ce luni seară au fost votate componenţa şi conducerea forului. Actuala majoritate parlamentară nu se declară mulţumită cu concluziile formulate de SRI cu privire la activitatea fostului prim adjunct Florian Coldea, a transmis Marius Vulpe pentru Telejurnal.
O elevă la Colegiul Bănăţean din Timişoara a fost admisă la patru universităţi din Marea Britanie. Visează să descopere leacul pentru cancer
Visează că va găsi leacul pentru cancer, iar pentru ea se bat patru univeristăţi din Marea Britanie! E povestea unei liceene din Timişoara, pentru care învăţământul românesc a fost şansă şi nu ghinion. Spune că datorează performanţa modului în care se face la noi la carte. Cunoştinţele în numeroase domenii i-au adus admiraţia profesorilor din Regatul Unit.
Primii opt miliardari ai lumii au o avere cât jumătate din populaţia Globului
Cei mai bogaţi opt oameni din lume au o avere cât jumătate din populaţia cea mai săracă a Globului. Este calculul făcut de OXFAM - o confederaţie formată din organizaţii neguvernamentale, care luptă împotriva sărăciei şi nedreptăţii sociale. Primul pe lista celor 8 cei mai bogaţi dintre bogaţi este Bill Gates. Alte nume cunoscute din grup sunt fondatorul Amazon, patronul Facebook şi cel de la Oracle.
Sute de familii din Drobeta Turnu Severin aşteaptă de 5 ani locuinţele ANL
Peste 100 de familii din Drobeta Turnu Severin au contract de chirie pentru apartamentele ANL din oraş de 5 ani de zile, dar nici până azi nu s-au mutat în case, pentru că primăria le spune că nu sunt terminate. ANL confirma că sunt câteva apartamente fără finisaje. Firma care le-a construit a intrat în insolvenţă şi a abandonat lucrările.
Comisia SRI şi scandalul Coldea. Eduard Hellvig, directorul SRI, va fi chemat la audieri
Parlamentul a decis cine face parte din Comisia de supraveghere a SRI, seviciu aflat în mijlocul unui mare scandal. Senatorul PSD Adrian Ţuţuianu va fi şef şi se pregăteşte pentru dezbaterea cazului Coldea-Ghiţă şi audierea directorului SRI, Eduard Hellvig. Între timp, la SRI, generalului Florian Coldea, suspendat din funcţia de prim-adjunct, i s-a retras accesul în sistemul informatic pe timpul anchetei interne.
Un copil de 11 ani a fost salvat după ce a căzut într-o fântână adâncă de 20 de metri
Salvare miraculoasă a unui copil din comuna constănţeană Cogealac: un băiat de 11 ani a căzut într-o fântână adâncă de 20 de metri. Fiecare minut conta, pentru că afară era cumplit de frig. A fost scos viu şi nevătămat de oamenii din sat, alertaţi de un grup de copii.
12 ani de când Adriana Iliescu a devenit, la 67 de ani, cea mai în vârstă mamă din lume. Cum a fost sărbătorită fiica ei
Sărbătoare în familia Adrianei Iliescu, femeia care, la aproape 67 de ani, a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cea mai în vârstă mamă. Astăzi, fiica ei, Eliza, a împlinit 12 ani. După ce a sărbătorit la şcoală, adolescenta a venit acasă, unde o aştepta mama ei.
Cine merge la învestirea lui Donald Trump? Liviu Dragnea a fost invitat, Preşedinţia spune că nu reprezintă România
Pregătirile pentru ceremonia de învestire a noului preşedinte american provoacă tensiuni şi confuzie nu numai la Washington, ci şi la Bucureşti. Totul a fost provocat de ştirea că premierul Sorin Grindeanu şi liderul PSD Liviu Dragnea au fost invitaţi să participe la eveniment. La scurt timp, Administraţia Prezidenţială a precizat că România va fi reprezentată la Washington de ambasadorul George Maior, singurul care a primit o invitaţie oficială. Alţi lideri politici din ţara noastră vor participa la ceremonie în calitate privată.
Chişinău: Premierul Pavel Filip nu va da curs solicitării de revocare din funcție a ambasadorului Republicii Moldova la București
Premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, a anunțat că nu va da curs solicitării președintelui Igor Dodon de rechemare în țară a ambasadorului Republicii Moldova la București, Mihai Gribincea.
Preşedintele R. Moldova, Igor Dodon, îşi începe vizita la Moscova. Marţi, întâlnire cu Vladimir Putin
Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, îşi începe prima vizită oficială în străinătate. Destinaţia este Moscova, aşa cum a promis şi în campania electorală.

