România nu scapă de MCV. Menţiuni despre proiectele de ordonanţe de urgenţă privind graţierea şi modificarea Codurilor penale. Recomandări

Comisia Europeană a dat publicităţii raportul privind Mecanismul de cooperare şi verificare pentru România şi Bulgaria. În document se arată că proiectele de ordonanțe de urgență privind graţierea și modificarea Codurilor penale "ar putea afecta cadrul juridic privind corupția și rezultatele luptei împotriva corupției". Comisia Europeană prezintă condiţiile pe care România trebuie să le îndeplinească pentru încheierea monitorizării. Sunt formulate recomandări pentru independenţa justiţiei, combaterea corupţiei, reforma sistemului judiciar. Raportul poate fi consultat în secţiunea specială a acestui articol.

Klaus Iohannis: CEDO va da României o decizie-pilot privitoare la deţinuţi, pe care o rezolvăm printr-un pachet de măsuri. Nu avem sancţiuni

Preşedintele Klaus Iohannis a venit cu precizări în problema aglomerării penitenciarelor şi a strategiei pe care trebuie s-o adopte România în acest domeniu, după ce a avut o întâlnire cu preşedintele CEDO. România trebuie să primească o decizie-pilot în prima jumătate acestui an, care se va referi la situaţia din închisorile româneşti. Decizia va primi un termen de rezolvare, care, de regulă, este de 18 luni. În opinia preşedintelui, România va trebui să gândească un pachet de măsuri care să rezolve problemele clamate de CEDO, din care şi graţierea ar putea fi una dintre soluţii. Ţara noastră nu a primit nicio sancţiune până acum legată de condiţiile din închisori, iar suma vehiculată, de 80 de milioane, este "un calcul pe colţul mesei, folosind o informaţie care s-a referit la Italia şi în niciun caz nu poate fi aplicat aşa ceva la România". TVR 1 a transmis declaraţiile preşedintelui, în cadrul Telejurnalului de seară. Înregistrarea acestor declaraţii poate fi urmărită în secţiunea VIDEO.

Decese suspecte la centrele de boli psihice Măciuca şi Băbeni. Noi dezvăluiri în scandalul bolnavilor legaţi de paturi

Scandalul de la centrul pentru boli psihice Măciuca se extinde. Când nu stăteau legaţi ca nişte animale, bolnavii se plimbau nesupravegheaţi prin sat. Sau erau trimişi la muncă în casele oamenilor, pentru câţiva lei. Mai mult, un ONG atrage atenţia că în tot judeţul Vâlcea mor suspect de mulţi pacienţi în centrele pentru boli psihice. Deocamdată, autorităţile anchetează neregulile de la Măciuca şi sunt surse care spun că directorul centrului ar putea fi demis de Consiliul Judeţean.

Filmul "Toni Erdmann", coproducţie cu participare românească, nominalizat la Oscar. Record de nominalizări pentru "La La Land"

Musicalul "La La Land" marchează un record cu 14 nominalizări la Oscarurile de anul acesta. Filmul este urmat în top de "Arrival" şi "Moonlight", cu câte 8 nominalizări. "Toni Erdmann", coproducţie Germania-Austria-România, intră în cursa pentru cel mai bun film străin. Ada Solomon este astfel primul producător român care intră în cursa pentru Oscar. Premiile vor fi decernate pe 26 februarie.

Echipa lui Trump. Mike Pompeo a fost confirmat ca director al CIA

Rând pe rând, membri noii administraţii de la Casa Albă sunt validaţi de Congres. Statele Unite au un nou director al CIA. Mike Pompeo, ales pentru această funcţie de preşedintele Donald Trump, a fost confirmat de Senat. Urmează validarea şefului diplomaţiei.

Peste 4.500 de copii au fost abuzaţi, anul trecut. Numărul reclamaţiilor la Telefonul Copilului a crescut cu 45 de procente

La Telefonul Copilului s-au înregistrat anul trecut 4.565 de situații de abuz asupra copiilor - abuzuri de tip bullying, violență în familie, discriminare- dintre care 1.877 de cazuri de agresiune fizică — cu 46,75% mai multe față de anul 2015. Datele celui mai recent raport al Asociaţiei Telefonul Copilului sunt îngrijorătoare. Specialiştii spun că abuzurile sunt, cu siguranţă, mult mai multe, dar copiilor le este teamă să povestească.

Ultima Oră

Cele mai citite