Actualitate
Vând prăjituri și mâncare de post pentru a strânge bani de buzunar. Inițiativa inedită apartine unor de elevi din Oraviţa care s-au gândit astfel să adune fonduri pentru activităţile extraşcolare. Au știut să se adapteze și au pregătit bucate și prăjituri de post pe care le-au vândut la târgul din oraș.
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a semnat un memorandum de colaborare cu Comisia Economică Eurasiatică
Republica Moldova şi Comisia Economică Eurasiatică au semnat un controversat memorandum de colaborare. Din partea Chişinăului, pe document şi-a pus semnătura chiar preşedintele.
Trei zile de doliu după atacul terorist de la metroul din Sankt Petersburg. Fotografii cu suspecți, apărute în presă
Un dispozitiv artizanal a explodat, luni după-amiază, la metroul din Sankt Petersburg. 11 oameni au murit, câteva zeci au fost răniți. Un al doilea dispozitiv, plasat într-o altă staţie, a fost dezamorsat la timp. Au fost decretate trei zile de doliu, iar procuratura a confirmat pista teroristă. Președintele rus, Vladimir Putin, se află în Sankt Petersburg, pentru o întrevedere cu omologul său din Belarus, Aleksandr Lukașenko. Detalii a oferit la Telejurnal și în Ediție Specială corespondentul TVR în Federația Rusă, Liviu Iurea.
Tudorel Toader, explicaţii la partid. Sorin Grindeanu: “Nu cred că are o problemă să explice în coaliţie decizia"
PSD îl cheamă la ordine pe ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. E vorba despre decizia acestuia de a-i menţine în funcţie pe procurorul general şi pe şefa DNA. Liviu Dragnea, care a fost dezamăgit de decizie, îi cere ministrului să-şi prezinte argumentele în faţa coaliţiei de guvernare. Nu cred că va fi o problemă, spune premierul Sorin Grindeanu. Şedinţa Comitetului executiv al PSD va avea loc la mijlocul săptămânii, la Sinaia.
Petiție online: "Opriți abuzurile în școlile speciale". Profesorul de la școala numărul 4, din înregistrarea video, și-a dat demisia
Peste 3000 de oameni au semnat o petiție online, pentru oprirea abuzurilor din școlile speciale. Aceasta a fost initiată după scandalul de la școala numărul 4, din Capitală, unde profesorii sunt acuzati că bat copiii cu dizabilități.
Destin de campion: lacrimi şi lipsuri. Claudiu Dimache este campion mondial la kempo
Un student de la Academia Tehnică Militară e noul campion mondial la kempo - un sport de luptă complex. Claudiu Dimache a reuşit această performanţă după 14 ani de muncă. Din păcate, statul investeşte foarte puţin în acest sport, cu toate că, în ultimii ani, românii s-au impus in competiţiile internaţionale.
Vreme frumoasă de Florii și de Paște. Urmează două săptămâni în care vor alterna intervalele cu soare și cele cu ploi
Se strică vremea de marți: va ploua și va fi frig în cea mai mare parte a țării. Însă, temperaturile mai cresc de Florii și va ieși soarele, spun meteorologii. Cel mai frumos va fi în sud-vest și în sud: temperaturile vor ajunge și la 20 de grade Celsius. Meteorologii se așteapta ca și de Paște să fie frumos.
Sebastian Ghiță, mandat de arestare preventivă și pentru constituire de grup infracțional
Curtea de Apel Ploiești a respins luni contestația formulată de fostul deputat Sebastian Ghiță față de decizia Tribunalului Prahova de emitere a unui nou mandat de arestare preventivă pe numele său, notează Agerpres.
Acvila Arlie a ajuns în România după un zbor de 49 de zile. Traseul păsării poate fi urmărit online
Arlie, acvila țipătoare mică monitorizată satelitar de ornitologi a ajuns în România, anunţă Societatea Ornitologică Română.
Controale mai stricte în vamă. De vineri, intră în vigoare noi reguli privind controlul pasagerilor
Se înăspresc controalele în vămi, așa că toți cei care vor să petreacă sărbătorile de Florii sau de Paști în străinătate, precum și românii care se întorc acasă, vor avea de așteptat mai mult la punctele de trecere a frontierei. Reguli mult mai stricte vor fi chiar de la finalul acestei săptămâni.
Jandarmeria Română, 167 de ani de existență. Plutonierul Marius Dumitru a fost declarat Jandarmul anului
Plutonierul adjutant Marius Dumitru a fost declarat Jandarmul anului. El a reușit anul trecut, să-l imobilizeze pe ofițerul DIPI care, după un scandal cu soția lui, a dat foc unui apartament și a tras cu arma. O femeie și un polițist au fost răniți. Totul s-ar fi putut transforma într-o tragedie de proporții dacă nu ar fi intervenit Marius Dumitru. Jandarmul a fost recompensat, luni, pentru fapta sa și a fost decorat.
Prețul cărnii de porc va crește, în medie, cu până la 30%, începând din aprilie
Prețul cărnii de porc va crește în România, în medie, cu 15-30%, începând cu luna aprilie, atrag atenția reprezentanții Asociației Române a Cărnii (ARC), într-un comunicat de presă, transmis luni Agerpres.
Mașină în flăcări, doi tineri carbonizați. Speriați, șoferul și pasagera din dreapta au fugit de la locul accidentului
Sfârşit cumplit pentru doi tineri din judetul Timiș. Aceştia și-au pierdut viața noaptea trecută după ce mașina în care se aflau a lovit un copac de pe marginea drumului și a luat foc. Cei doi pasageri, un tânăr de 20 de ani și o fată de 17 ani, au rămas blocaţi în autovehicul şi au murit carbonizați. Șoferul și pasagera din dreapta au reușit să iasă din maşină și să fugă. Au fost prinşi câteva ore mai târziu, iar conducatorul auto a declarat că totul a pornit de la o glumă.
Budapesta: 10.000 de oameni au protestat față de propunerea de schimbare a legii universităților
Proteste de amploare la Budapesta față de intenția premierului Viktor Orban de a scoate în afara legii Universitatea Central Europeană, fondată de miliardarul George Soros. Propunerea de schimbare a legii universităţilor străine ar urma să fie votată săptămâna viitoare în Parlament. Între timp, comunitatea academică internațională condamnă ca abuzivă și discriminatorie inițiativa Guvernului.

