Actualitate
Un microbuz care circula pe autostrada A1, între Sebeş şi Orăştie, şi transporta 20 de copii s-a răsturnat, marţi seara, într-un şanţ. Copiii sunt în stare bună, însă conducătorul auto a decedat.
O persoană a murit și mai multe au fost rănite într-un atac cu cuțitul în orașul Rouen, din Franța
Un bărbat înarmat cu un cuţit a ucis o persoană şi a rănit alte câteva în centrul oraşului Rouen, din Franţa.
Românii sunt foarte vulnerabili în faţa hackerilor, iar România nu are încă o lege a securității cibernetice
Atacul informatic masiv a atras atenţia asupra unei realităţi îngrijorătoare: țara noastră nu are o legislaţie în privinţa securităţii cibernetice. O spun chiar reprezentanţii SRI. În plus, românii sunt foarte vulnerabili în faţa hackerilor. Studiile arată că jumătate dintre ei nu-şi instalează pe calculatoare sau telefoane update-urile de securitate.
Impozitul pe gospodărie ar putea fi amânat cu un an, din lipsă de consultanți fiscali - a anunțat Liviu Dragnea
Nici n-a apucat să ajungă la stadiul de proiect, că impozitul pe gospodărie este aproape amânat. Liviu Dragnea a anunţat că dacă nu există garanţia că sunt suficienţi consultanţi fiscali pentru populaţie, noul sistem de impozitare poate fi amânat cu un an. Specialiştii speră că vor fi aduse şi modificări.
Furt de bijuterii la Timișoara. A dispărut o cutie plină cu podoabe din platină, aur şi diamante
Jaf la un magazin de bijuterii din centrul Timişoarei. Hoţii au plecat cu o cutie plină cu podoabe din platină, aur şi diamante. Cosmin Jitariuc are mai multe informaţii.
Italia: Centrul pentru migranți din Calabria, controlat de mafie de mai bine de 10 ani
Unul dintre cele mai mari centre pentru migranți din sudul Italiei era de mai bine de un deceniu controlat de mafie. Poliția a arestat 68 de persoane, inclusiv un preot.
Florian Bodog, ministrul Sănătăţii: MS a rezolvat problema crizei de vaccin antirujeolic. Am identificat 300.000 de doze
Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat că a găsit un stoc de peste 300.000 de doze de vaccin împotriva rujeolei, care va asigura necesarul până la sfârşitul anului. În perioada următoare vor ajunge în ţară alte 110.000 de doze de vaccin. 25 de persoane au murit din cauza rujeole
Legea RCA a trecut de Parlament. Actul prevede pedepse pentru service-urile care folosesc piese contrafăcute
Vot în Parlament pentru noua lege RCA. Deputaţii şi senatorii au adoptat proiectul cu doar două zile înainte de expirarea plafonării preţurilor. Actul normativ prevede şi tarife de referinţă, care trebuie aprobate de ASF. Acestea ar urma să ţină cont de media preţurilor din ultimii 5 ani. Aceeaşi lege impune, în premieră, şi pedeapsa cu închisoare pentru cei care folosesc piese auto contra-făcute. Va mai dura, însă, până când legea va produce efecte, pentru că trebuie, mai întâi, să fie promulgată de preşedintele Klaus Iohannis. Dacă acest lucru nu se va întâmpla până pe 18 mai, când expiră perioada de plafonare, asigurătorii vor putea creşte tarifele fără să fie sancţionaţi.
The Spine, skateboardul electric controlat cu ajutorul telefonului. Printre inventatori - tânărul moldovean Constantin Colac
Avansul tehnologic înseamnă și schimbări mari în ceea ce privește mobilitatea urbană. Un grup de tineri din Berlin oferă o soluție inovatoare: un fel de skateboard electric controlat cu ajutorul telefonului mobil. Deocamdată, este un prototip, dar care însă a atras atenția celor care caută noi modalități de a naviga prin jungla urbană.
Traficul pe podul Olt din Slatina e restricţionat, din cauza unei noi gropi apărute în asfalt
Un crater de o jumătate de metru s-a format pe podul Olt din Slatina la doar două luni după ce drumarii au reparat altă fisură.
Atenție la căpușe! Două noi cazuri de îmbolnăvire cu boala Lyme
A început sezonul muscăturilor de căpușe. În Argeș au fost deja confirmate două cazuri de îmbolnăvire cu boala Lyme, provocată de înțepatura acestor insecte parazitare.
Cum au fost asfaltate unele drumuri din Iași, într-un reportaj al Știrilor TVR
Percheziții, joi dimineață, la Direcția de Audit din Consiliul Judeţean Iași și la Direcția de Drumuri Judeţene. Sunt vizate contracte de deszăpezire și de asfaltare. TVR v-a arătat anul trecut modul în care au fost asfaltate anumite drumuri din județul Iași, pe ploaie, într-un strat subțire și turnat necorespunzător.
Medicul Ioan Lascăr, audiat la DNA
Medicul Ioan Lascăr a fost audiat de procurorii DNA, în dosarul legat de Barocamera de la Spitalul Floreasca, în care e acuzat de abuz în serviciu. Anchetatorii spun că, în 2013, atunci când era şef al Clinicii de Chirurgie Plastică de la Floreasca, Ioan Lascăr ar fi participat la prejudicierea unităţii medicale cu peste 6 milioane de lei.
Lucrări de modernizare la metroul bucureștean. Au fost finalizate lucrările la 11 instalații de control acces din opt stații
Metrorex a finalizat complet lucrările de modernizare pentru 11 instalații de control acces din opt stații, iar în cazul altor cinci stații lucrările au fost recepționate doar pentru o parte dintre accesuri.

