Audieri în Comisia de anchetă privind alegerile din 2009

Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009 urma să-i audieze marţi pe Emil Boc, Adriean Videanu, Radu Berceanu, Gheorghe Flutur. Președintele Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009, Mihai Fifor, a anunțat însă că o parte dintre invitați nu vor veni. El a precizat că Emil Boc se află în China, Adriean Videanu nu a dat niciun răspuns.

Klaus Iohannis a primit cea mai înaltă distincție din partea Comitetului Evreiesc American

Preşedintele Klaus Iohannis a primit, în Statele Unite, distincţia "Lumina Popoarelor" din partea Comitetului Evreiesc American. Este cea mai înaltă distincţie a organizaţiei, care se decernează unor şefi de stat sau de guvern în semn de recunoaştere pentru impactul internaţional important în domeniul păcii, securităţii, democraţiei şi promovării valorilor umane.

METEO. Cum va fi vremea până pe 18 iunie. Reprize de ploi, iar temperaturile vor ajunge până la 31 de grade Celsius

Vremea va deveni caldă în perioada următoare, iar temperaturile medii vor ajunge și la 31 de grade Celsius în Banat, Crișana și Muntenia, și la 29 de grade Celsius în Transilvania, Maramureș, Moldova și Oltenia. La nivel de precipitații acestea vor fi sub formă de averse în intervalul 5 - 9 iunie și 13 - 18 iunie, în aproape toate regiunile, se arată în prognoza Administrației Naționale de Meteorologie publicată luni, valabilă până pe 18 iunie.

VIDEO Mărturiile unui fost manechin care luptă împotriva ISIS în Siria. Hanna Böhman: "Am simțit glonțul tras de un lunetist aproape de cap"

Hanna, fost manechin celebru în Canada, și-a părăsit țara pentru câmpurile de luptă din Orientul Mijlociu în 2014, după ce a văzut un videoclip de propagandă ISIS. Asta a determinat-o să meargă și să lupte în Siria și Irak. "Nu cred că am avut de ales. Cum aș putea să am o viață normală în Canada după ce am văzut? Mai mult, eu sunt mult mai utilă aici - cel puțin așa mă simt"

Germania urmează să-şi retragă forţele de la baza Incirlik din Turcia

Decizia Berlinului de a retrage forțele de la Incirlik este rezultatul restricţiilor instituite de guvernul de la Ankara, care nu le permite deputaţilor germani să-i viziteze pe militarii de la baza aeriană. Aflat în vizită în Turcia, ministrul german de Externe spune că în zilele următoare se va decide şi locul unde vor fi transferaţi - posibil tot în Turcia.

Banca Mondială a îmbunătăţit prognoza de creştere economică a României

Banca Mondială a revenit asupra cifrelor de la începutul acestui an şi a îmbunătăţit prognoza de creştere economică a României. Experţii băncii estimează că aceasta va ajunge la 4,4% din produsul intern brut. Economiştii de la Bucureşti spun că executivul trebuie să fie foarte atent cum va gestiona această creştere, pentru că lucrurile pot lua o turnură greşită în orice moment.

Rupere de nori la Reșița. Un cartier întreg inundat

Vijeliile şi grindina au stricat primele zile cu adevărat de vară. A fost cod portocaliu în Timiș! Pentru Sibiu, Alba, Bihor, Harghita, Gorj și Bacău, meteorologii au emis mai multe avertizări cod galben de furtună și grindină. La Reşiţa, o parte din oraş s-a inundat după o ploaie de o jumătate de oră. Sunt străzi şi pasaje acoperite de ape, curţi şi subsoluri inundate. Un cartier a devenit o mică Veneţie.

Fenomenul "burnout" afectează tot mai mulți medici. Un semnal de alarmă

Şi medicii au nevoie de doctor! Îngrijoraţi de amploarea fenomenului de epuizare fizică şi psihică, tot mai mulţi medici reacţionează. Este vorba despre propria lor extenuare. Îi aduce în această situaţie suprasolicitarea, pe fondul lipsei de personal şi al uzurii nervoase.

Ultima Oră

Cele mai citite