Bilanț în creștere în Venezuela. Scene de coșmar povestite de către supraviețuitorii seismelor. Cadavre în stare de putrefacţie sub mormanele de ruine

6 July 2026, 08:02 (actualizat 6 July 2026, 08:03)

Bilanțul seismului din Venezuela a urcat la 3.342 de morți, potrivit celui mai recent bilanț comunicat de autorități. Numărul oamenilor răniți a depășit 17.000. Venezuela a fost lovită, pe 24 iunie, de două cutremure, cu magnitudinea 7,2 și 7,5. Supraviețuitorii povestesc clipele de coșmar prin care au trecut.

Hernan Gil e agent de pază. Era la serviciu, într-un centru comercial, când au avut loc cele două cutremure. A fost scos de sub dărâmături după 8 zile.

”Mă gândeam la copiii mei, la familie, la soţie. Şi la multe alte lucruri. Ştiam că a fost cutremur şi am început să mă rog. Mă rugam şi mă rugam. Ziceam: Doamne, de ce?”

Echipele de salvare acționează non stop, din 24 iunie, când a avut loc nenorocirea. Dar șansele de a mai găsi oameni în viață scad cu fiecare oră. Salvatorii se întorc cu saci negri cu cadavre.

Pompier: E foarte greu deoarece cadavrele sunt în stare avansată de putrefacţie. Atât de descompuse încât, când le extragem, se fac bucăţi. Aşa le scoatem.

Numărul cadavrelor e în creștere. Lucrătorii de la morgile improvizate peste tot în La Guaira – zona cea mai afectată – povestesc că identificarea decurge greu. Fiindcă în multe cazuri, morții sunt desfigurați total.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă