Actualitate
Pacienții din România vor tratament rapid, oferit cu prioritate, indiferent de afecțiunea pe care o au, ori de câte ori vin în unitățile de Primiri Urgențe. Atunci când sunt puși să aștepte, mulți devin recalcitranți. Este realitatea cu care se confruntă din ce în ce mai des medicii de la Urgență, pentru care vor o rezolvare. Unii dintre pacienți vin în toiul nopții cu probleme cronice, vechi de ani de zile, alții nu vor să mai bată drumul până la medicul de familie, de unde își pot lua trimitere. Așa se face că zilnic, costurile fiecărui spital cresc inutil cu zeci de mii de lei.
Incendii puternice în Europa. Sunt afectate podgorii, mii de hectare de pădure și zone turistice
După valul de caniculă, mai multe țări din Europa se confruntă cu incendii puternice. Pompierii încearcă din răsputeri să țină sub control flăcările, care riscă să distrugă și zone locuite. Pericolul este mult mai mare, pentru că sunt afectate câteva zone turistice importante, mult frecventate în această perioadă de vacanță.
Republicanii îl blochează pe Trump. Înlocuirea Obamacare, legea sănătății instituită de fostul președinte al SUA, a eșuat
Reforma sistemului de sănătate din Statele Unite a murit înainte de a începe. Opoziția vine chiar din interiorul Partidului Republican. În total, sunt 4 senatori din tabăra majorității aflată la putere, care se opun proiectului inițiat de administrația Trump. Ca să treacă de Senat, reforma are nevoie de minimum 50 de voturi din cele o sută.
200 de blindate americane au venit pe șosea, din Germania, pentru exercițiul Saber Guardian
O unitate de blindate a Statelor Unite ale Americii a străbătut toată Europa Centrală pentru a participa la aplicațiile din România. Blindatele Regimentului 2 Cavalerie au făcut aproape 2000 de km din Germania până în țara noastră. Militarii americani participă la cel mai mare exercițiu din acest an - Saber Guardian.
Protest în faţa Ministerului Educaţiei. ONG-urile care luptă pentru drepturile copiilor romi reclamă rasismul din şcoli
Elevii romi ar fi priviţi de profesori ca nişte infractori şi ajung să fie marginalizaţi şi de colegi din această cauză. Au şi câteva exemple.
Debitul Dunării a scăzut la jumătate din cauza secetei. În mijlocul fluviului a apărut o insulă de lungimea unui stadion
O insulă de lungimea unui stadion, apărută în mijlocul Dunării, a dublat timpul de traversare al fluviului cu bacul la Galați. Comandanții navelor sunt nevoiți să facă un ocol de câteva sute de metri. Deocamdată, limba de pământ nu pune în pericol circulația navelor în zonă. Pasagerii spun că ghinionul marinarilor e spre norocul lor, pentru că se pot bucura mai mult de această croazieră.
Doar 45,7% dintre candidații concursului de titularizare au promovat examenul
45 la sută dintre candidații la examenul de titularizare au reușit să ia note peste 7 și vor putea ocupa un post în învățământ. La catedre, însă, vor rămâne și dascalii care au luat peste cinci la proba scrisă, ca suplinitori. Și nici profesorii de 1 sau 2 nu vor rămâne pe dinafară. În toamnă, aceștia se pot înscrie la concursul pentru posturile vacante. Cele mai multe sunt în mediul rural.
Președintele Klaus Iohannis, în vizită la Mărăști, la comemorarea luptelor de acum 100 de ani
Președintele Klaus Iohannis a participat la comemorarea luptelor de acum 100 de ani, din Primul Război Mondial, din zona Mărăşti. Preşedintele a vizitat mausoleul, a depu o coroană de flori, a ţinut un discurs şi a înmânat Drapelul Comemorativ "Centenarul Bătăliei de la Mărăști".
Autoritățile locale vor organiza centre de vaccinare în zonele în care nu sunt medici de familie
Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a prezentat marți un pachet de măsuri pentru limitarea efectelor epidemiei de rujeolă, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne. Carmen Dan a dat asigurări că MAI sprijină această campanie inițiată de Ministerul Sănătății.
Președintele ANAF, Bogdan Stan, a fost demis. În locul său a fost numită Mirela Călugăreanu - prima femeie numită în fruntea instituției
Preşedintele ANAF, Bogdan Stan, a fost demis de premierul Mihai Tudose. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial. În locul său în funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Agenției Naționale de Administrare Fiscală a fost numită Mirela Călugăreanu care era director adjunct al Direcției Generale a Finanțelor Publice București.
Negocierile pentru Brexit și dezvoltarea relațiilor economice, pe agenda discuțiilor dintre premierul Tudose și ambasadorul Brummel
Premierul Mihai Tudose a avut astăzi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu ambasadorul Marii Britanii la București, Paul Brummell, în cadrul căreia au fost punctate mai multe teme de interes pentru ambele părți și a fost stabilit un mecanism de lucru direct și practic.
Deveselu, în bugetul Pentagonului. Administraţia Trump a avut obiecţii la un articol, dar nu a trecut de Congres
Detalii de ultima oră referitoare la instalarea unor capabilităţi de apărare antiaeriană la scutul de la Deveselu. Acestea apar în noul buget al apărarii Statelor Unite ale Amercicii. Administraţia Trump a avut obiecţii cu privire la un articol, însă documentul a fost aprobat de Congres în forma iniţială.
Incendiile fac ravagii în Croaţia şi Muntenegru. Sunt afectate și destinațiile turistice preferate de români
Locuri superbe de pe planetă sunt distruse de incendii. Chiar lângă noi, în Croaţia şi Muntenegru, printre destinaţiile turistice preferate ale românilor, flăcările fac ravagii şi pompierii se luptă cu focul de zile-n şir.
Un bărbat a murit după ce a fost înțepat de peste o mie de ori de un roi de albine
Moarte cumplită pentru un bărbat din județul Iași, tată a nouă copii. Acesta a murit după ce a fost înțepat de o mie o sută de ori de un roi de albine. Tragedia s-a petrecut luni după-amiază, în timp ce omul se afla în căruță, în apropierea unui lan de floarea soarelui.

