Militari şi tehnică din 10 ţări NATO vin în România

Va creşte prezenţa terestră şi aeriană a NATO în România. Marea Britanie, Canada şi Polonia vor trimite avioane de luptă, iar la Craiova, structura Brigăzii multinaţionale este aproape gata. Cea mai recentă contribuţie vine din partea Olandei.

Aglomeraţie la camerele de gardă. Cabinetele medicilor de familie şi ambulatoriile sunt închise zilele acestea

Se aşteaptă cu orele la Unităţile de Primiri Urgenţe (UPU). Pentru că ambulatoriile şi cabinetele medicilor de familie sunt închise, doctorii care lucrează în aceste unităţi abia fac faţă numărului mare de bolnavi. În unele secţii, numărul pacienţilor a crescut în această perioadă cu 60 la sută, aşa că se stă la coadă chiar şi câte şase ore.

Distracţia de după Revelion. Parcurile, patinoarele, piscinele şi sălile de fitness au fost arhipline

După mesele copioase de Revelion şi somnul din prima zi a anului, marile oraşe s-au trezit astăzi la viaţă. Aleile şi parcurile au devenit neîncăpătoare, iar patinoarele, sălile de fitness şi piscinele s-au umplut până la refuz. Cu toţii vor să fie din nou în formă şi să nu mai rămână nici urmă de exces alimentar pe care l-au făcut zilele acestea. Mai ales că astăzi a fost o zi însorită, cu temperaturi numai bune pentru mişcare în aer liber.

Lacurile, capcane de gheaţă pentru păsări

Pompierii sunt chemaţi, de multe ori, în aceste zile şi pentru a salva păsările prinse în gheaţă pe lacuri. În această dimineaţă, în Argeş, lângă Piteşti, în aval de barajul Budeasa, erau captive mai multe lebede.

Ultima Oră

Cele mai citite