Miruţă: Există două loturi pe A7 asupra cărora analizăm dacă e curajos să spunem că le vom finaliza până la 31 august

Două loturi pe autostrada Moldovei (A7), în jurul Bacău-Paşcani, incluse în PNRR, este posibil să nu fie finalizate şi date în circulaţie până pe 31 august, astfel că am identificat o posibilitate, pe care o confirmăm în această perioadă cu Comisia Europeană, să mutăm banii pe feroviar, a declarat, miercuri, ministrul interimar al Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Miruţă, la un eveniment de specialitate.
Inteligenta artificiala / Pixabay

Serbia va începe să asambleze roboți umanoizi în luna iulie

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a anunţat miercuri la Jiaxing, în China, că Serbia va începe producţia de roboţi între 10 şi 20 iulie şi că, în două luni, Serbia va avea roboţi umanoizi, ceva ce nu avea nicio altă ţară europeană, relatează Tanjug.

Ultima Oră

Cele mai citite