Carnea de laborator ar putea fi interzisă în România. Mai mulți parlamentari au introdus preventiv interdicția în legea cărnii. Votul deputaților va fi decisiv
Carnea creată în laborator nu va putea fi comercializată în România.
Mai mulți parlamentari au introdus preventiv interdicția în legea cărnii, deoarece în câteva state din lume, SUA, Canada, Singapore, unele companii produc carne dezvoltată în laborator din celule animale. Susțin, de exemplu, că această variantă ar polua mai puțin. La noi, decisiv va fi votul deputaților.
Adrian Chesnoiu, deputat PSD, unul dintre iniţiatori: Inițiativa legislativă are ca principal scop definirea activității de comercializare a cărnii. România produce și produce bine. Cred că avem produse din carne obținute încă de la strămoșii noștri, care trebuie promovate.
Emil Dumitru, deputat PNL: Acest episod cu carne sintetică a fost o găselniță la nivel european, dar nu putem discuta că noi, europenii, vom consuma astfel de trăznăi.
Claudiu Năsui, deputat USR: În Parlament oamenii au un ciocan și văd cuie peste tot. Ce cuiva nu îi place trebuie să fie interzis. Să lăsăm oamenii să decidă.
Producătorii de carne exclud ca proteina artificială să invadeze piața din România.
Sorin Minea, Romalimenta: E o nebunie generală, Comisia Europeană nu poate să impună unei țări membre ce să mănânce sau ce să nu manace, nu are voie. Vă garantez că nu veți vedea carne sintetică în următorii cinci ani sută la sută, că prețul cărnii sistetice e uriaș.
Legea impune reguli noi și pentru denumirea produselor, prezentarea, etichetarea și comercializarea acestora pentru informarea corectă a consumatorilor.
Toate regulile se aliniază normelor europene.
La Bruxelles există o dezbatere mai amplă pentru introducerea în alimentație a tuturor surselor de proteine.
Parlamentul European a votat săptămâna trecută împotriva cărnii obținute din celulă animală. Iar proteina din insecte e recomandată doar pentru furaje.
Comisia Europeană urmează să își revizuiască legislația privind proteinele în 2024.