Care sunt primele semne în caz de infarct sau accident vascular. Medicul Irina Bulată Pop explică cum trebuie să reacționăm

21 iulie 2023, 08:02

Infarctul şi accidentul vascular cerebral sunt două afecţiuni care ucid anual foarte mulţi români.

Medicul Irina Bulată Pop, cu experiență în serviciul SMURD, a explicat la TVR INFO care sunt cele câteva semne la care trebuie să fim atenți şi care ar fi comportamentul pe care ar trebui să îl aibă o persoană care se confruntă cu această situație.

În cazul infarctului în momentul în care simțim durere trebuie să ne dea de gândit.

În general, infarctul merge cu o durere care nu este legată de mișcare. Dacă am tușit mult și atunci când ne mișcăm ne doare într-o parte, șansele sunt mici să fie o problemă cardiacă. Dar dacă durerea continuă și când ne mișcăm și când nu ne mișcăm, atunci trebuie să ne gândim că se întâmplă ceva, explică medicul.

Prima măsură pe care trebuie să o luăm într-o astfel de situație este să anunțăm pe cineva din apropiere, un vecin sau pe cineva din familie care poate să ajungă în cinci minute. Dacă nu avem pe nimeni în apropiere trebuie să sunăm la 112 și să explicăm dispecerului de acolo cât mai multe despre starea noastră.

În czul AVC-ului apar probleme de simetrie la nivelul feței. Victima care trece printr-un accident vascular își pierde puterea pe una dintre părți. Dacă o rugăm să ne strângă de mână și vedem că o mână este mai slabă atunci, cu siguranță, trebuie să ajungem cu persoana dragă cât mai repede la spital. Dacă ajungem foarte repede, tratamentul poate să lase victima fără sechele. Problemele de vorbire, de asemenea, sunt semne care pot indica un accident vascular, a explicat medicul Irina Bulată Pop.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite