Cărbunaru: Majorarea salarială pentru profesori, un avans din creşterile care urmează începând cu 1 ianuarie 2024. Intrarea în plată a noii grile de salarizare va fi realizată etapizat, pentru o perioadă de trei ani

2 iunie 2023, 09:10

Cărbunaru a venit, vineri dimineaţă, cu o serie de clarificări pe acest subiect, arătând că Guvernul a îndeplinit solicitările reprezentanţilor sistemului de învăţământ privind majorările salariale începând cu data de 1 iunie.

În contextul în care România are obligația să respecte jaloanele impuse prin PNRR și având în vedere situația excepțională care a impus adoptarea prezentei ordonanțe de urgență, în urma negocierilor desfășurate între reprezentanții Guvernului și liderii federațiilor sindicale care au declanșat greva generală la nivelul sistemului național de învățământ, pentru a putea asigura deblocarea sistemului de învățământ și respectarea dreptului la educație pentru 3 milioane de elevi, în urma negocierilor Guvern-Federații sindicale, s-a convenit asupra faptului că majorarea salarială acordată reprezintă un avans din creșterile salariale de care ar urma să beneficieze personalul didactic/didactic auxiliar și nedidactic din sistemul național de învățământ începând cu 1 ianuarie 2024, a precizat Dan Cărbunaru.

Purtătorul de cuvânt al Executivului a arătat că, prin OUG 53/2023 pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul naţional de învăţământ de stat, au fost acordate majorări salariale de 1.000 lei brut/lună personalului didactic şi didactic auxiliar, respectiv de 400 de lei brut/lună pentru personalul nedidactic.

Pentru a oferi garanţiile solicitate de reprezentanţii federaţiilor sindicatelor din învăţământ privind includerea referinţei din grila de salarizare a viitoarei legi a salarizării pentru debutant sau asistent universitar la nivelul salariului mediu brut pe economie, Executivul şi-a asumat acest angajament, care a fost inclus în formatul obligatoriu pentru orice act normativ, respectiv în Nota de fundamentare a Ordonanţei de Urgenţă 53/1 iunie 2023 pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul naţional de învăţământ de stat„, a precizat Dan Cărbunaru.

Potrivit acestuia, în nota de fundamentare amintită se menţionează că, în noua lege a salarizării, aşa cum s-a convenit cu sindicatele, „salariul mediu brut al debutantului/asistentului universitar urmează să fie stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023. Intrarea în plată a noii grile de salarizare va fi realizată etapizat, pentru o perioadă de trei ani, după cum urmează: 40% în primul an; 30% în al doilea an; 30% în al treilea an”.

De asemenea, Cărbunaru aminteşte că premierul Nicolae Ciucă a dispus ministrului Muncii, Marius Budăi, iniţiatorul OUG 53/2023, să continue implementarea angajamentelor asumate în acest format, definitivând grilele bazate pe aceste repere prin dialog cu reprezentanţii din sistemul educaţiei.

„Aşa cum şi-au asumat liderii coaliţiei, ministerul Muncii va finaliza legea nouă a salarizării până la 1 septembrie a.c., iar Guvernul o va trimite în Parlament pentru a intra în vigoare din 1 ianuarie 2024. Garanţiile privind implementarea noii grile în condiţiile demarate deja prin majorările aprobate la 1 iunie pentru întreg personalul din învăţământ sunt întărite de dialogul purtat la cel mai înalt nivel şi de formatul de negociere care a inclus permanent liderii coaliţiei de guvernare”, a conchis purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite