Capitala irakiană Bagdad, în reconstrucție. În oraș au loc ample lucrări de infrastructură și de înfrumusețare

16 mai 2023, 12:59

Alei, pavaje, lucrări de înfrumusețare a Bagdadului, oraș de 9 milioane de locuitori. Municipalitatea înlătură unele puncte de control care gâtuiau traficul, renovează fațade, amenajează promenade pe malurile bătrânului râu Tigru, care străbate orașul. Până acum, toate acestea erau de neconceput.

”Acesta este primul prim-ministru care e pe calea cea bună. Cei dinaintea lui n-au făcut nimic”, a spus un localnic.

Premierul Mohamed Shia al-Sudani profită de relativa stabilitate din ultima vreme, dar și de creșterea prețului petrolului, care aduce venituri suplimentare. Calculul politic e simplu: aceste lucrări se văd, mai ales că nu e vorba doar de îmbunătățiri „cosmetice” ale orașului, ci și de ample lucrări de infrastructură.

”Municipalitatea din Bagdad lucrează nu doar la renovarea fațadelor, ci și a străzilor, întreținerea podurilor, a șoselelor, a centrelor istorice și parcurilor. De asemenea, facem lucrări de infrastructură în domeniul apei potabile și canalizării, managementul deșeurilor, producția de electricitate. Așteptăm acum aprobarea unor bugete, care vă fi urmată de demararea unei noi campanii de lucrări”, a explicat Ammar Musa Kazem, primarul Bagdadului.

Mult timp, Irakul s-a confruntat cu violențe sectare, apoi cu asaltul grupării Stat Islamic. În continuare, corupția este atotprezentă și mulți irakieni sunt nemulțumiți de progresele insuficiente, având în vedere veniturile de peste 115 miliarde de dolari obținute de Irak doar anul trecut din vânzările de petrol.

S-au schimbat multe în Bagdad de la răsturnarea dictatorului Saddam Hussein, în 2003. Pentru mulți, pentru prima oară în două decenii, se întrevede un licăr de speranță într-o viață mai bună.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Un bombardament asupra unei baze militare din Irak a făcut mai multe victime

Irak

Irakul cere încheierea misiunii ONU până la sfârşitul lui 2025