Cântăreaţa iraniană Parastoo Ahmadi, condamnată la mai multe lovituri de bici după un concert online
Cunoscuta cântăreaţă iraniană Parastoo Ahmadi a fost condamnată la o pedeapsă corporală (lovituri de bici) după ce a susţinut un concert online fără să poarte vălul islamic, a relatat joi cotidianul Emtedad, citat de DPA.
Parastoo Ahmadi şi opt membri ai formaţiei sale şi ai echipei de producţie au fost condamnaţi de un tribunal penal din provincia Quom la 74 de lovituri de bici şi la o interdicţie de doi ani ce vizează dreptul de a călători şi de a munci. Verdictul încă poate fi contestat în instanţă, scrie Agerpres.
Hotărârea judecătorească precizează că grupul artistei a difuzat online “un conţinut vulgar şi imoral”.
În decembrie 2024, Parastoo Ahmadi a transmis în direct pe YouTube un concert alături de formaţia sa, susţinut într-un han de pe marginea unei şosele, încălcând astfel mai multe legi din Iran.
Spectacolele publice susţinute de femei cântăreţe sunt interzise în Republica Islamică Iran, iar Parastoo Ahmadi a cântat, de asemenea, fără să poarte vălul islamic şi fiind îmbrăcată într-o rochie.
O înregistrare a concertului are în prezent aproape 3 milioane de vizualizări pe YouTube.
Protestele femeilor iraniene faţă de legile islamice stricte ale ţării s-au intensificat în ultimii ani. În 2022, mulţimi numeroase de oameni au ieşit pe străzi folosind sloganul “Femeie, Viaţă, Libertate”, pentru a protesta astfel faţă de politicile represive din Iran.
Demonstraţiile au fost reprimate în mod violent, însă multe femei din marile oraşe ale Iranului continuă să încalce codurile vestimentare islamice, transmiţând astfel un semnal al protestului şi al dreptului la autodeterminare.

