Canicula împinge consumul de energie spre 8.000 MW. România importă electricitate, iar prețul a urcat la un nivel record
Consumul de energie electrică se apropie de 8.000 de megawați, pe fondul caniculei prelungite și al utilizării masive a aparatelor de aer condiționat. Producția internă nu mai acoperă necesarul, astfel că România a ajuns deja să importe aproximativ 1.000 de megawați.
Consumul de energie electrică atinge cote record în aceste zile, în condițiile în care temperaturile foarte ridicate îi obligă pe mulți români să folosească aparatele de aer condiționat inclusiv până târziu în noapte.
Situația este monitorizată în Comandamentul Energetic Național. Potrivit datelor analizate de autorități, consumul a ajuns mai devreme la aproape 7.000 de megawați, în timp ce producția internă era de numai aproximativ 6.000 de megawați. Diferența a fost acoperită prin importuri de circa 1.000 de megawați.
Prognozele arată că, în orele serii, consumul ar putea urca spre pragul de 8.000 de megawați. În același timp, prețul energiei electrice a crescut substanțial.
România a atins, potrivit datelor prezentate de autorități, un nivel record de aproximativ 5.000 de lei pentru un megawatt-oră, echivalentul a circa 1.000 de euro, cel mai ridicat preț din Uniunea Europeană.
Măsuri pentru creșterea producției și evitarea avariilor
Ministerul Energiei a convocat Comandamentul Energetic și a anunțat mai multe măsuri pentru perioada următoare.
Aproximativ 1.000 de megawați ar urma să fie conectați la rețea, în principal din centrale eoliene și fotovoltaice dotate cu baterii de stocare a energiei.
Pe partea de transport, mai multe instalații și echipamente care trebuiau să intre în revizie tehnică vor rămâne în funcțiune, astfel încât rețeaua să poată opera la capacitate maximă.
Autoritățile pregătesc și intervenții rapide în cazul unor pene de curent sau avarii locale.
Specialiștii avertizează că astfel de probleme nu sunt excluse în perioada următoare, mai ales în zonele în care rețelele sunt suprasolicitate de consumul ridicat.

