Candidații din finala prezidențială poloneză au avut mitinguri electorale în aceeași zi și la aceeași oră, la Varșovia
Capitala Poloniei, Varșovia, a fost scena unor demonstrații electorale de amploare. Mitingurile au avut loc cu exact o săptămână înaintea turului doi al alegerilor prezidențiale. La mică disatanță unii de alții, s-au aflat susținătorii candidatului coaliției guvernamentale pro europene, Rafal Trzaskowski, și cei ai rivalului său, din tabăra opoziției naționaliste, Karol Nawrocki. A fost pentru prima dată din 1989 când doi candidați la Președinție au susținut demonstrații în același oraș și la aceeași oră.
Zeci de mii de oameni care au fluturat steaguri ale Poloniei și ale Uniunii Europene au participat la demonstrația organizată de Coaliția Civică, formațiune de centru care îl susține pe primarul Varșoviei în alegerile prezidențiale.
Alături de primarul Varșoviei s-a aflat și premierul polonez, Donald Tusk, dar și președintele ales al României, Nicușor Dan, în ultima sa zi înainte de a fi învestit președinte.

La mică distanță de demonstrația și marșul susținătorilor candidatului pro european, a avut loc și mitingul rivalului său din tabăra naționaliștilor.
După ce au fost rostite discursurile, manifestanții din cele două tabere au plecat în marș, pe bulevardele Varsoviei, în direcții opuse.