Olaf Scholz şi-a exprimat intenţia de a discuta cu Xi Jinping despre o ”pace justă” în Ucraina. Președintele chinez a afirmat că susţine o conferinţă cu participarea tuturor părţilor

Cancelarul german Olaf Scholz şi-a exprimat marţi intenţia de a discuta despre o „pace justă” în Ucraina cu preşedintele chinez, în timpul întrevederii lor la Beijing, relatează AFP. Xi Jinping a transmis marţi că Beijingul sprijină convocarea „în timp util” a unei „conferinţe internaţionale de pace care să fie recunoscută de Rusia şi Ucraina, cu participarea tuturor părţilor”, relatează EFE.
„Întâlnirea mea cu preşedintele Xi se va concentra şi asupra modului în care putem contribui în continuare la o pace justă în Ucraina”, a scris Scholz pe reţeaua socială X, adăugând că a existat „un schimb intens între guvernele noastre de la ultima mea vizită în China”.
Potrivit presei oficiale chineze, Scholz a fost primit marţi dimineaţă de Xi Jinping, la sfârşitul vizitei sale de trei zile în China, cel mai mare partener comercial al Germaniei, cancelarul fiind însoţit de o delegaţie de miniştri şi importanţi oameni de afaceri.
Această vizită survine în condiţiile în care Xi Jinping, care nu a condamnat niciodată în mod explicit războiul Rusiei împotriva Ucrainei, este vizat de criticile occidentale pentru apropierea sa faţă de Moscova şi de preşedintele rus Vladimir Putin.
De asemenea, vizita şefului guvernului german are loc într-un moment în care Uniunea Europeană se află în impas cu China, pe care o acuză că a inundat piaţa europeană cu produse low-cost.

Conferinţa internaţională de pace
Preşedintele chinez Xi Jinping i-a transmis marţi cancelarului german Olaf Scholz că Beijingul sprijină convocarea „în timp util” a unei „conferinţe internaţionale de pace care să fie recunoscută de Rusia şi Ucraina, cu participarea tuturor părţilor”, relatează EFE.
„China încurajează toate eforturile care să ducă la o rezolvare paşnică a crizei şi susţine convocarea în timp util a unei conferinţe internaţionale de pace recunoscută de Rusia şi Ucraina, cu participarea tuturor părţilor”, a declarat Xi la întâlnirea lor de marţi de la Beijing, potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe chinez.
Potrivit textului MAE de la Beijing, cei doi lideri au căzut de acord că este necesar să „susţină principiile Organizaţiei Naţiunilor Unite şi să se opună utilizării armelor nucleare sau atacurilor împotriva unor ţinte paşnice sau a unor instalaţii nucleare”.
Cei doi lideri au convenit, de asemenea, asupra necesităţii de a „aborda în mod adecvat problemele de securitate alimentară” sau de a „respecta dreptul umanitar internaţional”, potrivit comunicatului.
De asemenea, Xi a afirmat că „toate părţile trebuie să lucreze împreună pentru a restabili pacea cât mai curând posibil” şi că „pacea şi stabilitatea trebuie căutate şi interesele egoiste trebuie lăsate deoparte”.
În acest sens, preşedintele chinez a propus marţi patru principii pentru a împiedica criza ucraineană să scape de sub control şi pentru a restabili pacea cât mai repede posibil, în cadrul întrevederii cu cancelarul german Olaf Scholz, aflat într-o vizită la Beijing, cu care a avut un schimb de opinii aprofundat cu privire la „criza din Ucraina”, relatează Xinhua.
„În primul rând, ar trebui să prioritizăm menţinerea păcii şi a stabilităţii şi să ne abţinem de la a căuta câştiguri egoiste. În al doilea rând, ar trebui să calmăm situaţia şi să nu turnăm gaz pe foc. În al treilea rând, trebuie să creăm condiţii pentru restabilirea păcii şi să ne abţinem de la exacerbarea în continuare a tensiunilor. În al patrulea rând, ar trebui să reducem impactul negativ (al crizei) asupra economiei mondiale şi să ne abţinem de la subminarea stabilităţii lanţurilor industriale şi de aprovizionare globale”, a declarat Xi Jinping.
Dezvoltarea relaţiilor bilaterale, pe agendă
Preşedintele Xi Jinping a declarat marţi, în timpul întrevederii cu Olaf Scholz la Beijing, că relaţiile cu Germania vor continua să se dezvolte în mod constant atât timp cât ambele ţări se vor respecta reciproc şi vor căuta „un teren comun”, relatează Reuters.
„Trebuie să vedem şi să dezvoltăm relaţiile bilaterale într-un mod global dintr-o perspectivă strategică şi pe termen lung”, i-a spus Xi cancelarului german la Beijing.
„Atât timp cât ambele părţi se respectă reciproc, caută un teren comun păstrând diferenţele, comunică şi învaţă una de la cealaltă şi au o cooperare reciproc avantajoasă, relaţiile dintre cele două ţări vor continua să se dezvolte constant”, i-a mai spus Xi lui Scholz.
În opinia cancelarului Scholz, concurenţa dintre China şi Germania ar trebui să fie una corectă, un punct pe care urma să-l sublinieze în discuţiile sale cu Xi.
„La un moment dat vor exista şi maşini chinezeşti în Germania şi Europa. Singurul lucru care trebuie să fie întotdeauna clar este că concurenţa trebuie să fie corectă”, le-a spus Scholz studenţilor de la Universitatea Tongji din Shanghai.
Înainte de întâlnirea cu Xi Jinping la Beijing, Scholz a mers în vizită în metropolele chineze Shanghai şi Chongqing. El a fost însoţit, printre alţii, de Ola Kallenius, preşedintele Mercedes-Benz, şi Oliver Zipse, directorul executiv al BMW, arătând importanţa pieţei chineze pentru cea mai mare economie a Europei.
Preluare: Agerpres
