Campioana de la Wimbledon a reacționat, după ce un cunoscut jurnalist a comentat în mod nepotrivit aspectul ei fizic. „Ca atletă care s-a dedicat acestui sport, e dezamăgitor să văd acest tip de comentariu neprofesionist”

Barbora Krejcikova la Turneul Campioanelor 2024/Foto: Profimedia Images
11 noiembrie 2024, 16:14

Turneul Campioanelor 2024 a adus dezamăgire pentru cehoaica Barbora Krejcikova, nu doar prin rezultatele de pe teren, ci și prin ceea ce s-a întâmplat în afara terenului, ea fiind subiectul unei ridiculizări în direct la TV, potrivit publicației Tennis Majors.

În timpul transmiterii de către Tennis Channel a semifinalelor de la Turneul Campioanelor de la Riad, în care Krejcikova (28 de ani, numărul 13 WTA) a pierdut în fața lui Zheng în două seturi (6-3, 7-5), analistul de tenis Jon Wertheim a jignit-o pe Krejcikova. Aparent neștiind că se află în direct, Wertheim și-a comparat fruntea cu cea a favoritei nr. 8.

Câteva ore mai târziu, Krejcikova a reacționat pe rețeaua X și a condamnat remarcile lui Wertheim.

S-ar putea să fi auzit despre comentariile recente făcute pe Tennis Channel în timpul transmiterii WTA Finals, care s-au concentrat pe aspectul meu fizic, mai degrabă decât pe performanța mea”, a scris campioana en titre de la Wimbledon. „Ca atletă care s-a dedicat acestui sport, a fost dezamăgitor să văd acest tip de comentariu neprofesionist. Nu este prima dată când se întâmplă așa ceva în lumea sportului. De multe ori am ales să nu vorbesc, dar cred că este timpul să abordăm nevoia de respect și profesionalism în presa sportivă. Aceste momente distrag atenția de la adevărata esență a sportului și de la dedicarea pe care toți sportivii o aduc pe teren. Iubesc profund tenisul și vreau să îl văd reprezentat într-un mod care să onoreze angajamentul pe care îl facem pentru a concura la acest nivel.


Wertheim, un prezentator respectat și experimentat, și-a cerut scuze public, dar și în privat, jucătoarei de tenis.

Wertheim a declarat că nu și-a dat seama că era în direct, adăugând că aceasta nu este o scuză. „Îmi dau seama, nu eu sunt victima aici”, a scris el.

Nu a fost nici profesionist, nici uman, nici nu a reflectat persoana care mă străduiesc să fiu. Sunt responsabil. Îmi asum acest lucru. Îmi pare rău”.

Turneul Campioanelor, care a avut loc anul acesta în Arabia Saudită, s-a încheiat cu victoria americancei Coco Gauff în fața chinezoaicei Zheng Qinwen.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite