Camera Deputaţilor/Moţiunea simplă împotriva ministrului de Externe – dezbătută în 6 mai; vot final – 7 mai

Moţiunea simplă împotriva ministrului Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, iniţiată de AUR şi POT, va fi dezbătută în 6 mai de plenul Camerei Deputaţilor, votul final urmând să fie în 7 mai, a stabilit miercuri Biroul permanent.
Moţiunea simplă, intitulată „Diplomaţia românească în era Hurezeanu: izolarea ca strategie, irelevanţa ca vocaţie şi pasivitatea ca politică de stat. Cronica unei politici externe în derivă”, a fost redepusă în plen miercuri.
Textul depus, iniţial, marţea trecută a fost restituit iniţiatorilor pe motiv că nu respecta prevederile regulamentului.