Camera Deputaţilor a adoptat proiectul privind acordarea de facilități fiscale și cel privind șomajul tehnic

Camera Deputaților
Camera Deputaților
3 aprilie 2020, 16:56

Proiectul care prevede amânarea pentru 3 luni a plăţii contribuţiilor de asigurări sociale de către operatorii comerciali afectaţi de starea de urgenţă şi, respectiv, a plăţii serviciilor de utilităţi de către persoanele fizice vulnerabile a fost adoptat cu 243 voturi ”pentru”, 81 ”împotrivă” şi 3 abţineri.

Proiectul iniţiat de PSD are ca obiect de reglementare acordarea unor facilităţi fiscale, amânare şi reeşalonare de plăţi angajatorilor operatori economici, angajaţilor acestora, precum şi persoanelor fizice de pe teritoriul României.

La cererea contribuabilului operator economic, a cărui activitate a fost oprită sau ale cărui venituri sau încasări s-au diminuat cu minimum 15% în luna în curs raportat la media celor două luni anterioare, se amână virarea contribuţiilor de asigurări sociale calculate şi reţinute de angajator aferente veniturilor din salarii şi veniturilor asimilate salariilor, aşa cum sunt definite la art. 146 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, dar şi a contribuţiei asiguratorie pentru muncă, pentru o perioadă de 3 luni, începând cu luna martie 2020, prevede textul adoptat.

Virarea contribuţiei de asigurări sociale pentru aceste 3 luni se va face eşalonat, în următoarele 12 luni ulterioare încetării facilităţii, în proporţie de 50% din volumul total scadent.

Aceste facilităţi se vor acorda sub condiţia păstrării valabilităţii contractelor de muncă existente la data de 1 martie 2020 pentru o perioadă de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

Contribuabilii operatori economici nu vor plăti dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru perioada cât timp plata contribuţiilor este amânată.

Proiectul mai prevede că la cererea beneficiarului, persoană fizică, afectată direct sau indirect de măsurile impuse de autorităţile competente, pe perioada stării de urgenţă, sau a operatorului economic, a cărui activitate a fost oprită sau a căror venituri sau încasări s-au diminuat cu minimum 15% în luna în curs raportat la media celor două luni anterioare, se amână la plată, pentru o perioada de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, plata serviciilor de utilităţi: apă-canal, energie, gaze, salubritate, servicii telefonice şi de internet, cablu TV, cu excepţia serviciilor de voce şi date mobile.

La expirarea perioadei de 3 luni, beneficiarii de servicii de utilităţi vor plăti sumele scadente, eşalonat, pe o perioadă de 12 luni de la expirarea perioadei, fără a li se percepe dobânzi şi penalităţi de întârziere.

Proiectul referitor la șomajul tehnic a fost adoptat

Camera Deputaţilor a mai adoptat vineri, în şedinţă online, proiectul de lege care prevede că, pe perioada instituirii stării de urgenţă sau stării de asediu în România, salariaţii trimişi în şomaj tehnic vor putea beneficia de o indemnizaţie în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat.

S-au înregistrat 303 voturi ”pentru”, unul ”împotrivă” şi 23 abţineri.

Proiectul de lege pentru completarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii şi pentru reglementarea unor măsuri de protecţie socială este iniţiat de mai mulţi parlamentari PSD.

Comisia pentru muncă a făcut mai multe amendamente la acest proiect, faţă de varianta Senatului, propuneri care au fost acceptate de plenul Camerei.

„În cazul suspendării temporare a activităţii şi/sau a reducerii acesteia ca urmare a decretării stării de asediu sau stării de urgenţă potrivit art. 93 alin.(1) din Constituţia României, republicată, salariaţii afectaţi de activitatea redusă sau întreruptă, care au contractul individual de muncă suspendat, beneficiază de o indemnizaţie plătită din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat în vigoare, pe toată durata menţinerii stării de asediu sau stării de urgenţă, după caz”, prevede textul adoptat de deputaţi.

„În situaţia în care bugetul angajatorului destinat plăţii cheltuielilor de personal permite, indemnizaţia poate fi suplimentată de angajator cu sume reprezentând diferenţa de până la minimum 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat”.

De asemenea, în situaţia în care un angajat are încheiate mai multe contracte individuale de muncă, din care cel puţin un contract cu normă întreagă este activ pe perioada instituirii stării de asediu sau stării de urgenţă, acesta să nu beneficieze de indemnizaţia de şomaj tehnic, iar în cazul în care toate contractele sunt suspendate, să beneficieze de indemnizaţia aferentă contractului individual de muncă cu drepturile salariale cele mai avantajoase.

Conform altor articole adoptate, indemnizaţia este supusă impozitării şi plăţii contribuţiilor sociale obligatorii.

Angajatorii care beneficiază de prevederile prezentei legi nu pot desfiinţa locurile de muncă ocupate de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost suspendate ca urmare a stării de urgenţă pe o perioadă cel puţin egală cu perioada suspendării pentru care au beneficiat de plata indemnizaţiilor din bugetul asigurărilor sociale de şomaj.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite