BUZĂU Moartea suspectă și rapidă a doi copii indică un posibil focar de meningită în comuna Râmnicelu. Autoritățile au început o anchetă epidemiologică, dar localnicii sunt reticenți la testare și la orice act medical

3 februarie 2022, 17:44

O fetiță de un an și o lună, din comună Râmnicelu, a ajuns la Spitalul din Râmnicu Sărat în stare extrem de gravă, în urmă cu 10 zile. După patru ore, a murit, în ciuda eforturilor medicilor de a o salva. La o săptămână distanță, un al doilea copil, un băiețel de 3 ani, din aceeași localitate, a fost adus de părinți la spital cu simptome similare. Părinții au refuzat să îl interneze și au plecat acasă.

După cele două decese, autoritățile au intrat în alertă. Direcția de Sănătate Publică a început o anchetă epidemiologică. Comunitatea din care provin copiii numără 2.700 de locuitori, dintre care 1.000 sunt copii. Oamenii sunt reticenți atunci când vine vorba despre orice act medical și mersul la spital, deși unitatea se află la doar 5 kilometri de ei.

Autoritățile au discutat cu liderii din comunitate, ca să îi convingă pe oameni să fie mai deschiși. Familiile celor doi copii decedați au fost testate și au primit tratament împotriva meningitei, boala care a fost suspectată la micuți.

Pentru a se stabili cu exactitate dacă meningita i-a ucis pe cei doi copii, sunt așteptate analizele probelor histo-patologice. Deocamdată, necropsia a stabilit că micuții nu au murit din cauza unei infectări cu COVID.

Cazul este cercetat și de polițiști. Dacă ancheta va stabili că părințîi celor doi copii se fac vinovați pentru că i- au adus la spital prea târziu, riscă să fie acuzați de ucidere din culpă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă