Bugetul pe 2025 prevede cheltuieli reduse și investiții majore. Ce ministere primesc mai mulți bani

29 ianuarie 2025, 20:37

Un buget cumpătat cu multe reduceri de cheltuieli – asta are în plan statul pentru 2025. Coaliția a discutat și miercuri cum vor fi împărțiți banii. Anul acesta, fondurile europene nerambursabile rotunjesc considerabil bugetele de la Educație și Mediu. Bani mai mulți pentru investiții va avea și Ministerul Transporturilor, în timp ce viitorul președinte al țării va avea la dispoziție un buget mai mic pentru cheltuieli. Guvernul vrea să adopte proiectul de buget până la finalul acestei săptămâni. Până atunci, caută bani pentru a putea acorda ajutoare pensionarilor cu venituri mici.

Într-o postare online, ministrul Finanțelor a venit cu precizări despre banii pe care îi vor avea la dispoziție în 2025 unele instituții din țară. „Este un buget cumpătat care pune statul la dietă”, spune Tanczos Barna care anunță și cine primește mai puțini bani anul acesta: Vorbim în primul rând de administrația prezidențială, va fi redus bugetul acolo cu 10 % față de anul trecut, bugetul Senatului va fi redus cu 5 %, iar bugetul Camerei Deputaților cu 9%.

Vor fi mai mulți bani pentru Ministerul Sănătății, care va avea un buget mai mare cu 50% față de anul trecut. O creștere de 51% se va regăsi și în bugetul Ministerului Mediului.

Banii din PNRR vor contribui și la creșterea cu 10% a bugetului Educației. Astfel, instituția ar urma să ajungă la un buget de aproximativ 4,5 % din Produsul Intern Brut.

Un buget mai mare cu 20% față de anul trecut va avea și Ministerul Transporturilor. În total, 31 de miliarde de lei vor fi la dispoziția instituției pentru investiții și continuarea lucrărilor pe șantierele mai multor autostrăzi și drumuri expres din țară.

Statul vrea să rămână cu mai mulți bani în buget și din reducerea cu 5% a cheltuielilor din mai multe ministere. În plus, se dorește comasarea mai multor agenții, dar și autorități precum ANRE, ANCOM și Consiliul Concurenței.

Prioritatea Guvernului rămâne însă plata salariilor și pensiilor la nivelul celor din 2024. Deși nu vorbește de majorări de pensii, statul face calcule pentru ca pensionarii cu venituri mici să primească un ajutor financiar unic. Acesta ar urma să se acorde în funcție de valoarea pensiei, fiind luate în calcul un prag minim de până în 3 mii de lei și maxim de până în 5000 de lei.

În 2025, provocarea pentru Guvern rămâne deficitul bugetar, care se dorește să nu depășească 7%. Asta, în condițiile în care, anul trecut, România a avut cheltuieli mai mari cu 8,4 % faţă de banii încasați la buget.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite