Bugetul pe 2017, ultimele discuţii în Comisii
Discuţiile au mers pe repede-înainte şi au fost foarte puţine amendamente exceptate.
A existat o dezbatere mai extinsă pe tema bugetului Ministerului Justiţiei, pentru că la comsiile juridice reunite primiseră aviz favorabil câteva amendamente ale liberalilor, cu care fusese de acord chiar ministrul Justiţiei, Florin Iordache, privind acordarea unor fonduri suplimentare pentru penitenciare, dar şi pentru acel sistem cu brăţări elecronice care ar putea monitoriza deţinuţii în condiţiile în care ei ar fi în arest la domiciliu. Aceste amendamente au fost respinse azi la comisiile reunite de Buget-Finanţe.
Au fost aprobate şi bugetele TVR şi al Radioului Public.
Bugetul asigurărilor sociale de stat a fost avizat favorabil duminică de comisiile reunite de buget-finanțe ale Parlamentului.
Bugetul asigurărilor sociale de stat este programat pentru anul 2017 cu un excedent de 281,6 milioane de lei care reprezintă rezultatul financiar al sistemului de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale, conform proiectului publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (MFP).
Pentru anul 2017, din totalul veniturilor bugetare estimate la 57,087 miliarde de lei, 75,1% urmează să se încaseze din contribuțiile pentru asigurări sociale ale sistemului public de pensii, 0,2% din venituri nefiscale și 24,7% subvenții primite de la bugetul de stat.