Luni 5 mai 2025 | București 14˚C / Senin

Boris Johnson anunţă finanţări record pentru Serviciul Naţional de Sănătate, de 3 miliarde de lire

Boris Johnson premierul britanic
Boris Johnson premierul britanic
17 iulie 2020, 21:16

Anunţul vine într-un moment în care ministrul securităţii, James Brokenshire, a declarat că nu există „nicio urmă” care să sugereze că Rusia a reuşit să fure informaţii despre activităţile pe care le întreprind cercetătorii britanici pentru dezvoltarea unui vaccin pentru COVID-19.

Premierul a mai anunţat că angajatorii îşi vor putea chema angajaţii la birou începând cu 1 august, cu menţiunea că cei care pot lucra de acasă ar trebui să continue în acest sens până situaţia va reveni la normal.

Cu câteva zile înainte de anunţul lui Boris Johnson, un grup de 37 de experţi din cadrul Academiei de Ştiinţe Medicale din Londra a spus că autorităţile trebuie să facă tot ce este posibil să limiteze răspândirea virusului de-a lungul verii în condiţiile în care Serviciul Naţional de Sănătate (NHS) poate fi suprasolicitat în timpul iernii.

Experţii sugerează că numărul de infecţii cu COVID-19 va creşte din nou în toamnă, urmând să atingă un nou vârf în ianuarie şi februarie.

În cel mai rău scenariu, cercetătorii se aşteaptă la aproape 120.000 de morţi în timpul iernii. Până acum, Regatul Unit a raportat peste 292.000 de cazuri şi aproximativ 45.000 de decese.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite