Premierul Bolojan, la Berlin: Asumarea unui rol mai mare de către țările din Europa în bugetele de apărare și politicile de integrare devin o necesitate în perioada următoare

28 January 2026, 17:12 (actualizat 28 January 2026, 17:20)

Premierul român Ilie Bolojan se află într-o vizită oficială la Berlin, unde a fost primit de omologul său german, Friederich Merz. La finalul întrevederii, cei doi premieri au susținut o conferință de presă comună, în care au discutat inclusiv despre securitatea europeană, relația transatlantică și eforturile de consolidare a apărării europene.

Întrebat de reporterul TVR Vlad Ungar despre declarația secretarului general al NATO, conform căreia Europa nu se poate apăra fără Statele Unite, și despre starea actuală a unității Alianței, premierul Ilie Bolojan a subliniat că aprecieea este una corectă.

De zeci de ani, pacea și siguranța în Europa sunt asigurate de NATO, iar Statele Unite au un rol determinant în acest sistem de apărare. Având în vedere ceea ce se întâmplă, întărirea securității europene, asumarea unui rol mai mare de către țările din Europa în bugetele de apărare și politicile de integrare devine o necesitate în perioada următoare”, a explicat Bolojan.

Premierul român a adăugat că memorandumul care urmează a fi semnat de miniștrii Apărării român și german va contribui la „standardizarea tehnicii militare folosite de armatele din Europa” și la consolidarea colaborării militare între România și Germania.

Premierul german Friederich Merz a subliniat, la rândul său, că documentul care va fi semnat de miniștrii Apărării din cele două țări reprezintă un pas spre creșterea capacității Europei de a se apăra, dar a subliniat importanța parteneriatului transatlantic.

„Nu suntem singuri, suntem membri NATO alături de parteneri puternici precum Canada sau Norvegia. dar știm că guvernul american și aici nu vorbim numai de președintele Trump, a fost vorba și de vechi președinți, că au avut dreptate când au spus că mulți ani am făcut prea puține pentru apărare, de aceea facem lucrurile mai bine”, a declarat Merz.

El a amintit că, la summitul NATO de la Haga din iulie anul trecut, statele membre UE și-au asumat obiectivul de a investi 3,5% din PIB în apărare și că se adaugă încă 1,5% pentru infrastructură relevantă pentru securitate.

Facem eforturi mari pentru a îmbunătăți capacitatea de apărare și vrem să continuăm pe acest drum împreună cu partenerii noștri americani”, a completat liderul german.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite