BNR: Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat o creștere a deficitului de 84%

BNR
BNR
14 iunie 2022, 12:40

În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 2,589 miliarde euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 345 milioane euro, balanţa veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mare cu 1,126 miliarde euro, iar balanţa veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mic cu 84 milioane euro.

În perioada ianuarie – aprilie 2022, datoria externă totală a scăzut cu 66 milioane euro. Datoria externă pe termen lung a însumat 94,399 miliarde euro la 30 aprilie 2022 (70,2% din totalul datoriei externe), în scădere cu 2,8% faţă de 31 decembrie 2021, iar datoria externă pe termen scurt a înregistrat nivelul de 40,152 miliarde euro (29,8% din totalul datoriei externe), în creştere cu 7,2% faţă de finele anului trecut.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 17% la sută în perioada ianuarie – aprilie 2022, comparativ cu 16,4% în anul 2021. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 30 aprilie 2022 a fost de 4,3 luni, în comparaţie cu 4,9 luni la 31 decembrie 2021.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 30 aprilie 2022 a fost de 78,4%, faţă de 81,9% la 31 decembrie 2021.

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă