Vineri 9 mai 2025 | București 15˚C / Mai mult noros

Biserici fortificate din Brașov, renovate și pregătite de oaspeți

17 decembrie 2023, 19:46 (actualizat 17 decembrie 2023, 19:52)

Foste lăcașuri de cult au devenit atracții turistice. Rămase aproape goale, dificil de administrat și întreținut, unele biserici evanghelice au trecut recent printr-un program de reabilitare. Două dintre construcțiile fortificate din județul Brașov, vechi de aproape opt secole, vor putea atrage de acum mai mulți turiști și vor găzdui evenimente culturale și educative pentru copii.

Cincu a fost unul dintre cele 7 scaune și sedii ale administrației săsești din Transilvania. Construcția bisericii ”Sfânta Maria” a început în prima jumătate a secolului al XIII-lea și a fost fortificată în timp.

Zidurile de apărare au fost dublate, i-au fost adăugate turnuri și a fost construită o rețea de tunele, pentru evadarea populației, în caz de asediu.

Brighitte Boghian, ghid al bisericii: Biserica a fost asediată începând cu 1500 de tătari, turci. La 1600 trupele lui Mihai Viteazul au pătruns în Cincșor, Cincu, au mistuit satul au dat foc bisericii, dar nu au reușit să o cucerească. Cât timp reușeau oamenii să reziste? Câteva luni bune.

Biserica a fost renovată, modificată și a căpătat caracterul gotic vizibil și astăzi. În ultimele decenii a devenit o destinație turistică populară, chiar și pentru militarii NATO veniți la Centrul de Instruire de la Cincu.

În biserică au loc slujbe o dată la 3 săptămâni, deoarece au rămas foarte putini credincioși sași în Cincu.

Preot Michael Reger, Parohia Evanghelica C.A. Cincu: Acum 40 de ani, am rămas în jur de 60. Nici măcar nu locuiesc toți în Cincu.

Reabilitarea structurii lăcașului a costat peste trei milioane de lei, mare parte acoperită din fonduri europene.

Nu departe de Cincu se afla biserica fortificată din Seliștat, care domină așezarea. Construcția a început în prima jumătate a secolului al XIV-lea. După mai multe atacuri ale turcilor, sașii au extins biserica într-o fortăreață. Dușmanii erau întâmpinați cu smoală fierbinte și săgeți, țintite cu măiestrie prin deschizăturile din ziduri. Lăcașul a beneficiat de reparații și finisaje, însă cele mai importante lucrări au fost făcute la clădirea așa-numitei Case a Slăninii.

Moltsch Wilhelm, voluntar al bisericii din Seliștat: Venea și își agăța fiecare slănina la locul lui. Atunci nu aveau cămări sau frigidere și aici stătea ea foarte bine tot anul.

Acum sălile vor găzdui activități și evenimente culturale.

Preot Johannes Klein, Parohia Evanghelica C.A. Seliștat: S-a făcut pardoseala, s-a văruit, s-au făcut reparații la tencuială și la pardoseală, s-a scos ceva din umezeală.

Lucrările au costat 1,6 milioane lei, tot din bani europeni.

Ambele biserici fortificate din județul Brașov vor fi introduse în circuitul turistic pentru a atrage cât mai mulți vizitatori.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite