Biroul Electoral Central respinge cererea de anulare a alegerilor de la Costineşti, unde la Primărie a câştigat candidatul PNL, la diferență de două voturi de PSD
La o săptămână de la alegerile locale, comuna Costineşti are în sfârşit un primar. Voturile au fost renumărate de mai multe ori, după ce candidaţii au ieşit mai întâi la egalitate perfectă, apoi la diferenţă de unul sau două voturi. Biroul Electoral Central a respins cererea candidatului PSD de anulare a alegerilor. Acesta a reclamat o fraudă electorala în două secţii de votare, însă BEC a considerat că neregulile semnalate nu au fost de natură să influenţeze rezultatul scrutinului.
Potrivit deciziei Biroului Electoral Central, mandatul de primar al comunei Costineşti a fost obţinut, la o diferenţă de două voturi, de candidatul PNL, Gheorghe Mechenici.
Purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Constanţa, Vlad Jipa, a spus duminică, referitor la hotărârea BEC, că poate fi atacată în instanţă.
Biroul Electoral de Circumscripţie Comunală (BECC) nr. 29 Costineşti a stabilit, vineri seară, că este necesară anularea scrutinului electoral la alegerile pentru administraţia publică locală din data de 9 iunie, din localitatea Costineşti. Hotărârea a fost comunicată Biroului Electoral Central (BEC) şi Biroului Electoral Judeţean nr.14 Constanţa, împreună cu documente justificative, pentru a se lua decizia finală privind anularea sau nu a scrutinului electoral de la Costineşti.
În adresa înaintată către BEC au fost menţionate mai multe nereguli constatate, printre care faptul că două persoane, dintre care una este un cetăţean ucrainean, au votat fără a avea acest drept.
După ce la Costineşti s-au numărat de mai multe ori voturile, a fost desemnat câştigător la funcţia de primar candidatul din partea PNL, în detrimentul candidatului PSD.
„Având în vedere aceste aspecte, coroborat cu faptul că la nivelul Circumscripţiei Electorale nr. 29 Costineşti a fost desemnat câştigător la funcţia de primar candidatul din partea PNL, la o diferenţă de doar 1 (unu) vot, şi luând în considerare că nu există posibilitatea să se stabilească, dincolo de orice îndoială rezonabilă, cu cine a votat persoana care nu a respectat acest drept, fiind evident că votul acesteia putea fi hotărâtor, apreciem că se impune anularea alegerilor şi reluarea scrutinului electoral la nivelul Circumscripţiei Electorale nr. 29 Costineşti”, se arăta în adresa transmisă de Biroul Electoral de Circumscripţie Costineşti către BEC.

