Președintele Rusiei, Vladimir Putin / Profimedia Images
31 May 2026, 07:58 (actualizat 31 May 2026, 08:01)
Pe tot parcursul mandatului său de președinte al Rusiei, Vladimir Putin a fost conștient de puterea imaginii vizuale, notează BBC.
Prima dată când l-am intervievat, în 2001, scrie jurnalista BBC Bridget Kendall, un consilier a intervenit chiar înainte ca camerele să înceapă transmisiunea în direct și a luat paharele mici de apă de pe masa din fața noastră.
„De ce ați făcut asta?”, a întrebat Kendall.
„Nu vrem ca cineva să creadă că sunt pentru vodcă”, a venit răspunsul. „Și, oricum, nu putem risca să se verse un pahar în direct la televizor. Televiziunea este o bombă nucleară când vine vorba de publicitate.”
„Toată lumea din Rusia, dar mai ales Putin, și-a dat seama că televiziunea era cheia consolidării puterii”, spune autorul și analistul politic Peter Pomerantsev.
De-a lungul anilor, Putin a transformat Rusia dintr-o democrație emergentă fragilă într-un stat în mare parte autoritar, care gravitează în jurul său ca președinte. De asemenea, s-a transformat dramatic și el însuși.
Fotografiile din tinerețe îl înfățișează ca pe o figură subțire, reticentă, care părea să se ferească de aparatul de fotografiat. Cum s-a transformat, așadar, acest copil aparent liniștit și retras și acest birocrat modest într-un președinte care a îmbrățișat cu atâta avânt lumina reflectoarelor?
Creat de televiziune
Interesul său deosebit pentru puterea imaginii a precedat cu mult ascensiunea sa la putere. Ca majoritatea tinerilor care au crescut în anii ’60 și ’70, Putin a fost un copil al epocii televiziunii. Modelele sale erau eroii spioni din serialele și filmele populare sovietice. După cum a recunoscut el însuși, acești agenți secreți puternici și tăcuți, care luptau împotriva dușmanilor statului sovietic, au fost cei care l-au inspirat să urmeze o carieră în KGB, agenția de informații a Uniunii Sovietice.
În calitate de agent KGB și apoi de aparatcik asiduu, a evitat să atragă atenția. Dar când, în 1999, a fost propulsat în rolul de președinte interimar și, câteva luni mai târziu, ales președinte, el și consilierii săi de relații publice s-au arătat extrem de conștienți de importanța imaginii vizuale în conturarea personalității sale prezidențiale.
O parte a procesului de creare a imaginii a constat în eliminarea a ceea ce nu era util. Astfel, Putin a dat impresia că este practic abstinent. La întâlnirile anuale cu experții în politică externă de la Clubul de Discuții Valdai, el se limita la o ceașcă de ceai cu miere, în timp ce celorlalți li se serveau vinuri fine.
În ocaziile în care consuma totuși o băutură, consilierii săi încercau să țină acest lucru secret. Odată am întâlnit un custode al unui muzeu local, notează Bridget Kendall, care mi-a povestit cum s-a așezat la masă cu președintele pentru a savura niște clătite rusești unse cu vodcă, pentru a le da un plus de savoare. „Dar nu spune nimănui”, m-a implorat el. „Au fost foarte stricți în privința asta. Aș putea avea mari probleme.”
O altă componentă a planului era aceea de a insista asupra mesajului că el nu semăna deloc cu predecesorul său, Boris Elțîn, ale cărui manifestări publice în stare de ebrietate îi consternaseră și îi făcuseră de rușine pe mulți ruși.
Putin și-a pus o cască de pilot pentru a pilota un avion de vânătoare. Și-a etalat priceperea la judo. Totul pentru a transmite mesajul că era un om de acțiune viguros și sănătos, nu un bețiv bolnăvicios.
Cele mai notorii dintre toate au fost, probabil, seria de fotografii începând din 2007 care îl arătau cu pieptul gol, călare pe un cal ca un „Marlboro Man” rusesc, pescuind cu musca într-un râu sau își flexa mușchii într-un stil viguros de înot fluture.
Era totul real? Sau exista un fel de umor conștient în spatele imaginilor? Pomerantsev crede că cei responsabili de relațiile sale publice știau exact ce făceau.
„Pentru un anumit public, acest lucru este foarte grosolan, dar o vom face într-un mod ironic, astfel încât să fie oarecum cool. Pentru un alt public, ideea era că Rusia ar trebui condusă de un erou tradițional, un bărbat dur.”
El adaugă: „Putin juca acest rol de lider sovietic foarte, foarte tradițional, presupun, dar o făcea într-o eră a reality show-urilor, a MTV și a sugar daddies.”
„Putin este cel care dictează tendințele”, spune Fiona Hill, specialistă în Rusia și consilieră a președinților SUA. „El a modelat imaginea primului președinte populist, primul om puternic aclamat al secolului XXI.”
Cu siguranță, Putin transmitea mesaje diferite către publicuri diferite. Către lumea exterioară, voia să semnaleze că Rusia nu mai era o țară slabă, ci o putere cu care trebuie să se țină seama. Un urs cu dinți și gheare, așa cum a spus el odată.
Alte manifestări extravagante au fost și mai incongruente, reflectând poate ceva din elevul din Leningrad care a reușit în sfârșit să-și trăiască fanteziile din copilărie: scufundări pentru a „descoperi” relicve plasate cu grijă pe fundul Mării Negre; zborul cu un deltaplan motorizat pentru a se înălța în cer, flancat de cocori pe cale de dispariție; și mângâierea unui pui de tigru siberian.
Putin însuși a susținut că scopul tuturor acestor acțiuni era de a crește gradul de conștientizare în ceea ce privește mediul și știința. Dar oare și-a dat seama că aceste cascadorii se apropiau de auto-parodie? Sau poate că niciunul dintre consilierii săi nu mai îndrăznea să-i spună acest lucru? Sau pur și simplu nu-i mai păsa ce credeau ceilalți?
Analistul de politică externă Paul Goble susține că incursiunea dronei ruse în România a fost o provocare deliberată menită să testeze unitatea NATO și să exercite presiuni asupra Moldovei. El a afirmat că negarea lui Vladimir Putin era de așteptat, întrucât Moscova are de câștigat atunci când aliații dezbat problema responsabilității în loc să reacționeze în mod colectiv.
30 May 2026, 12:02 (actualizat 30 May 2026, 12:03)
Reinventarea repetată
Fotografiile din tinerețea lui Putin, precum cea din cartea de identitate din 1985 pentru Stasi (poliția secretă est-germană), sugerează o hotărâre de oțel în spatele măștii – o reticență deliberată, fără îndoială potrivită pentru un rol în KGB și perfecționată prin antrenamentul KGB.
După prăbușirea URSS la sfârșitul anului 1991, și-a schimbat rolul, devenind un funcționar guvernamental cu reputație de loialitate și eficiență, lucrând inițial pentru primarul din Sankt Petersburg, apoi – după ce s-a mutat la Moscova – în administrația prezidențială a lui Elțîn. În fotografiile din acea perioadă, apare de obicei în fundal sau într-un colț al imaginii, fără să privească niciodată spre aparatul foto și fără să ocupe vreodată centrul atenției.
Nina Hrușciova, strănepoata liderului sovietic Nikita Hrușciov, a declarat că i s-a spus în anii 1990 că, în cercurile KGB, el era cunoscut drept „molia”, un om care se putea ascunde oriunde dorea, un om al umbrelor.
Dar când a devenit președinte, lucrurile s-au schimbat. Părea să aprecieze oportunitatea de a îmbrăca roluri diferite.
Câțiva ani mai târziu, când a fost fotografiat pentru premiul „Omul Anului” al revistei Time în 2007, s-a așezat instinctiv pe spătarul scaunului și a privit în jos spre obiectivul aparatului foto, ca un țar pe tron sau un șef de mafie amenințător.
„Pentru mine, el își etala puterea”, spune Platon, fotograful revistei Time care a făcut fotografia. „Din câte știu, lui Putin îi plac aceste imagini. Mulți dintre susținătorii săi adoră aceste imagini. Ele îl prezintă ca pe un naționalist dur.”
Era ceea ce Pomerantsev numește „o versiune postmodernă a propagandei autoritare”, în care Putin interpreta toate rolurile ca un artist.
Iar diversele ipostaze de om puternic pe care le-a adoptat s-au reflectat în politicile sale. Pentru a face Rusia din nou puternică, Putin a susținut că era nevoie de mai multă ordine și de un control mai strict din partea autorităților. Așadar, pas cu pas, a întărit controlul asupra societății ruse, reducând spațiul pentru libera exprimare și critică, transformând Duma într-un parlament marionetă, marginalizând sau eliminând adversarii politici și atacând puterile occidentale pentru că nu ar fi arătat Rusiei suficient respect.
Liderul de la Kremlin a fost întrebat de reporteri despre incidentul cu dronă de la Galaţi la finalul vizitei din Kazahstan. Rămânând fidel poziției exprimate anterior de Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei, Vladimir Putin a afirmat că nu crede că drona provenea din Rusia şi a sugerat că ar fi putut fi o dronă ucraineană. Putin a cerut ca epava dronei să fie predată Rusiei, iar Moscova să facă propria anchetă independentă.
29 May 2026, 19:16 (actualizat 29 May 2026, 20:17)
Omul din spatele măștii
Ședințele sale foto hipermacho, în care apare la piept gol, au fost analizate la nesfârșit ca o reflectare a încrederii sale. Dar poate că aceste imagini ne spun ceva și despre nesiguranțele sale: dorința sa de a-i asigura pe toți, inclusiv pe el însuși, că era încă omul principal, la fel de în formă ca întotdeauna.
După 2008, când s-a retras din funcția de președinte pentru a deveni prim-ministru timp de patru ani, fotografii care atrăgeau atenția semnalau, de asemenea, că el, și nu președintele Dmitri Medvedev, era adevărata putere în țară.
În 2011 a survenit o schimbare vizuală dramatică, care a marcat, de asemenea, un punct de cotitură în parcursul său politic. A apărut brusc în public cu un chip nou, mai plin și mai umflat, mai rigid și inexpresiv. Era un lucru misterios. Era acesta un semn al tratamentului cu steroizi pentru o anumită boală? Sau apelase la Botox în încercarea sa de a îndepărta semnele declinului și ale bătrâneții?
Câteva luni mai târziu, a candidat din nou la președinție. Rezultatul nu a fost niciodată pus la îndoială, dar la mitingul în aer liber organizat pentru a-și proclama victoria, se putea vedea că noul său chip era brăzdat de lacrimi.
Vocea îi era, de asemenea, răgușită de emoție. Părea o ușurare că totul decursese conform planului, în ciuda protestelor pe scară largă dinaintea alegerilor, când – în mod surprinzător – unii protestatari îndrăzniseră să scandeze sloganuri prin care îi cereau să plece. Dar unii analiști s-au întrebat dacă nu a fost vorba de încă o interpretare regizată, menită să evoce imaginea religioasă a unei icoane plângând, pentru a sugera că el era acum sfântul salvator al Rusiei.
Oricare ar fi fost cazul, a marcat un moment decisiv. Strânsoarea sa asupra țării se întărea de ani de zile. Din această perioadă încolo, orice formă de disidență publică nu era doar descurajată, ci pur și simplu ilegală. Putin devenea din ce în ce mai autoritar, iar Rusia mai puțin tolerantă față de vocile opoziției.
Nadya Tolokonnikova, una dintre feministele din trupa Pussy Riot care a fost închisă și declarată agent străin pentru protestele sale, a spus-o astfel: „Putin a devenit obsedat de ideea de a se înscrie în istorie ca salvator, nu doar al Rusiei, ci al întregii lumi. Și acesta… este momentul de cotitură în care a devenit Putinul pe care îl cunoaștem astăzi.”
Acum, la 73 de ani, Putin nu este mai aproape de a renunța la frâiele puterii decât era în 1999, dar este văzut mai rar.
Mulți speculează că, în ultimii ani, a devenit mai paranoic, mai ales de la invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina și de la izbucnirea pandemiei de Covid. Acum, când apare în fața camerelor, ocaziile sunt minuțios regizate, de parcă ar fi hotărât să păstreze distanța față de lumea exterioară.
„Este evident că vrea să se asigure că oamenii nu-l pot găsi cu ușurință. Asta arată pe cineva care este paranoic în privința siguranței sale personale – de germeni sau de tentative de asasinat”, spune Fiona Hill.
Războiul din Ucraina este acum esențial pentru imaginea sa. Mikhail Fishman, un jurnalist rus veteran, spune: „Dacă ne uităm înapoi la ce era Putin după ce s-a întors la Kremlin în 2012, el încă nu știa cine era, ce voia să facă. Dar el crede că și-a găsit în sfârșit misiunea, rolul său, și acesta este războiul.”
Cu toate acestea, la mai bine de patru ani de la început, războiul pe scară largă cu Ucraina este, de asemenea, o povară. Continuarea lui pare din ce în ce mai dificilă, dar și încheierea lui este plină de pericole. Putin a creat o mașinărie de război economică și un sistem de represiune internă pe care nu le poate inversa ușor fără a-și asuma un risc enorm.
La un sfert de secol de la preluarea puterii, el pare distant și inflexibil, ca și cum ar fi imobilizat într-o capcană pe care el însuși a creat-o. Este o imagine departe de cea a sportivului dinamic și a eroului de acțiune pe care odată spera că îl va defini.
